Parcul Dendrologic din Alba Iulia, sub magia zăpezii – FOTO
Parcul Dendrologic ”Dr. Ioan Vlad” de pe Dealul Mamut din Alba Iulia a ”îmbrăcat”, în aceste zile, haine albe de zăpadă, iar imaginile postate pe pagina de Facebook merită văzute.
Iubitorii de natură care ajung în această perioadă în Parcul Dendrologic din zona Mamut au ocazia să respire, la propriu, parfumul iernii.
Parcul, în suprafață de 21 de hectare, adăpostește peste 1100 de specii din toate colțurile lumii și un mare număr de păsări, vara, care și-au găsit adăpost în acest colț de rai.
O excursie de o zi sau două la Alba Iulia nu poate exclude o vizită la Parcul Dendrologic, aflat la numai câțiva kilometri. Obiectivul dispune de alei de promenadă, locuri de odihnă, coşuri de gunoi, podețe și o parcare de 600 mp.
Accesul se face din drumul național care duce spre Zlatna, se face stânga înainte de Micești, pe Strada Varese, apoi dreapta pe Strada Nazareth Ilit și apoi din nou stânga, pe Strada Valea Popii, până la parc. În față există o parcare gratuită încăpătoare. Drumul poate fi parcurs și pe jos în mai puțin de o oră, sau cu bicicleta, urmând aceleași indicații.
Foto, Facebook Parcul Dendrologic
[nggallery id=3252]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
