Ştirea zilei

Parc fotovoltaic de 80 de hectare la Teiuș: Un dezvoltator danez investește peste 50 de MILIOANE de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Parc fotovoltaic de 80 de hectare la Teiuș: Un dezvoltator danez investește peste 50 de MILIOANE de euro

În cursul acestui an, mai exact în luna octombrie, Eurowind Energy, un dezvoltator și operator danez de proiecte eoliene, solare și hibride, va începe lucrările pentru construcția unui nou parc fotovoltaic cu o capacitate de 70 MW, în apropierea orașului Teiuș.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit unui comunicat al companiei, construcţia parcului reprezintă al patrulea proiect din România al companiei şi presupune o investiţie de 50 de milioane de euro, scrie Agerpres.

„Ne-am propus ca, prin tot ceea ce facem, să contribuim la construirea unui viitor sustenabil, mai verde şi mai bun pentru noi toţi, iar parcul fotovoltaic de la Teiuş reprezintă încă un pas pe acest drum. Acest parc este doar începutul a ceea ce urmează ca parte a planurilor noastre în România, având un pipeline de proiecte energetice de aproximativ 4GW.
Suntem convinşi că, investind în soluţii de energie regenerabilă, nu ajutăm doar la diminuarea provocării climatice globale, ci şi la dezvoltarea unor zone şi comunităţi, ceea ce ne bucură enorm şi ne motivează să continuăm în această direcţie”, a declarat Adrian Dobre, country manager România, Eurowind Energy.

Parcul fotovoltaic de la Teiuş este al patrulea proiect de energie regenerabilă dezvoltat de Eurowind Energy în România, compania având 12 parcuri energetice operaţionale în Europa cu o capacitate de 100 MW. Celelalte proiecte locale sunt parcurile fotovoltaice de la Halchiu, Măgurele (amândouă construite în anul 2013) şi Pufeşti (construit în anul 2012), fiecare cu o capacitate de 2,03 MW, 3,38 MW, respectiv 1,5 MW, însumând o capacitate de aproximativ 7 MW.

Programat să devină operaţional anul viitor, în 2024, parcul fotovoltaic de la Teiuş va fi dezvoltat pe o suprafaţă de 80 de hectare şi va avea 119.184 de module fotovoltaice, cu o capacitate totală de 70 MW, generând 102,05 GWh pe an. Astfel, noul proiect va putea alimenta anual cu energie electrică până la 30.050 de gospodării. După finalizarea construcţiei, Eurowind Energy va păstra în proprietatea sa parcul fotovoltaic.

„Noul parc agrovoltaic de la Teiuş va îmbina producţia de energie electrică din surse regenerabile (panouri fotovoltaice) cu agricultura, contribuind astfel la dezvoltarea zonei atât din punct de vedere energetic, cât şi al activităţilor agricole. 130 de proprietari vor putea folosi în scopuri agricole terenul de 80 de hectare pe care este construit parcul, animalele acestora având acces pentru a păşuna”, se menţionează în comunicat.

Cu un potenţial foarte mare de dezvoltare în întreaga lume, conceptul de proiect agrovoltaic presupune utilizarea la comun a aceleiaşi suprafeţe de teren atât pentru producţia de energie solară fotovoltaică, cât şi pentru agricultură, maximizând astfel resursele disponibile şi contribuind la diminuarea efectelor climatice.

Eurowind Energy are peste 400 de angajaţi în 15 ţări europene şi în SUA, fiind prezent pe piaţa din România din anul 2011.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 12 noiembrie 2026, alocarea sumei de 1.182.700 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. Fondurile sunt destinate Municipiului Alba Iulia și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

12-13 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp De joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 10.00, până vineri, 13 noiembrie 2026, la ora 10.00, zona din Alba a Munților Apuseni este sub incidența unei avertizări meteo Cod Portocaliu de […]

Citește mai mult