Actualitate

Pandemia de COVID-19 este abia „la început”: Efectele pot fi „mai grave” decât orice film SF. Avertismentul unui expert OMS

Ioana Oprean

Publicat

în

Pandemia de COVID-19 este abia „la început” și poate deveni mai gravă pe măsură ce al doilea val se dezvoltă în Europa, a spus un expert OMS în fața parlamentarilor britanici, potrivit The Independent.

Petrecerea Divorțaților

David Nabarro, emisar special al Organizației Mondiale a Sănătății pentru COVID-19, a declarat în Comisia pentru afaceri externe a Camerei Comunelor că pandemia a „scăpat de sub control”și acum riscă să ducă la contracție economică „mult mai gravă” decât orice film de science fiction.

„Este o situație groaznică. O problemă de sănătate a scăpat de sub control și face ca lumea nu doar să intre în recesiune, ci și într-o contracție economică uriașă, care probabil ar dubla numărul oamenilor săraci, va dubla numărul celor subnutriți și va duce la falimentarea a sute de milioane de companii mici”, a avertizat el.

„Este mult mai rău decât orice film SF despre pandemii. Acest lucru este cu adevărat grav – nici măcar nu am ajuns la mijlocul pandemiei. Suntem încă la început și începem să vedem ce pagube va provoca lumii. Și devine din ce în ce mai grav pe măsură ce intrăm în această fază în Europa, unde cazurile cresc din nou”, a spus Nabarro.

Declarațiile sale au venit ca răspuns la o întrebare a deputatului laburist Chris Bryant, care voia să știe ce ar trebui să le spună oamenilor care cred că pandemia de coronavirus este doar o mare conspirație.

„Am învățat să trăim cu virusul în acest an, îl vom înțelege și vom putea găsi soluții, dar ne va lua destul de mult timp”, a mai spus expertul.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult