(P) În timp ce Guvernul ZERO-PNL îi sfidează pe români, PSD ştie şi poate să le asigure o viaţă demnă!
Deputatul Ioan Dîrzu, alături de Cornel Murg și Cornel Suciu – candidați ai PSD Alba la alegerile parlamentare din 11 decembrie, au vorbit în cadrul unei întâlniri cu presa despre performanțele Guvernului ZERO, condus de Dacian Cioloș și susținut de PNL.
*Guvernul și PNL îi sfidează pe români!
Potrivit deputatului Dîrzu, ”atunci când s-a votat legea privind majorarea salariilor în Sănătate și Educație, parlamentarii erau împărțiți în două: unii stăteau pe hol la cafea, iar alții susțineau necesitatea creșterii salariilor. De ce județul Alba a trimis în Parlament 5 deputați, dacă la votul privind schimbarea în bine a vieții oamenilor, oferindu-le salarii decente, ne-am aflat în sală doar eu și colegul Călin Potor? În județul nostru sunt aproape 10.000 de familii ai căror membri lucrează în Sănătate sau Educație; acestea pot să beneficieze, de la 1 ianuarie 2017, de 15 la sută în plus la salariu. E o majorare salarială necesară pentru ei, dar și alte categorii sociale au nevoie de creșteri salariale! Oamenii trebuie să fie plătiți corect pentru munca depusă și nu înțeleg de ce, spre exemplu, sunt bani necheltuiți la Ministerul Sănătății, când cu aceștia pot să fie modernizate spitalele! Poate ar trebui ca cei ce i-au votat pe Simedru și Negruț să-i întrebe de ce nu vor ca românii care muncesc corect să primească salarii decente!”
*PSD e pe drumul cel bun!
Potrivit candidatului PSD la Senat, Cornel Murg, ”PSD e pe drumul cel bun pentru a pune în practică programele care le vor asigura românilor o viață demnă. Pensionarii, dacă vor să o ducă mai bine, trebuie să nu uite că PSD le-a redat demnitatea, iar Guvernul Ponta a majorat pensiile, respectând legea. lPotrivit programului PSD, 90% dintre pensionari nu vor mai plăti impozit pe pensii: dacă pensia este sub 2.000 de lei impozitul va fi zero, din 2017; la pensii peste 2.000 de lei impozitul scade de la 16 la 10 la sută, de la 1 ianuarie 2017. lPensionarii nu vor plăti contribuții pentru sănătate: dacă în prezent CASS este 5,5 la sută, din 1 ianuarie 2017 CASS va fi zero! Punctul de pensie va crește cu peste 500 de lei, astfel că în 2020 ajunge la 1.400 de lei, față de 871,1 lei – cât este în prezent. lPensia minimă crește de la 400 de lei în prezent, la 640 de lei, în anul 2018. Avem un program economic bine pus la punct și astfel vor fi bani la buget pentru a ne onora promisiunile”.
*Poveștile Guvernului ZERO despre dezvoltarea zonei Munților Apuseni
Candidatul PSD la Camera Deputaților, economistul Cornel Suciu, a remarcat indiferența Guvernului ZERO-PNL față de dorințele românilor. ”Când e vorba despre creșterea salariilor și a pensiilor ei ne spun că nu sunt bani la buget! Acum, PNL și guvernul său nu vor să crească salariile dascălilor și medicilor, dar le promit acestora că dacă le dau votul vor avea salariile dublate! Și, când se vor vedea cu voturile luate, vor uita de promisiuni, așa cum s-a mai întâmplat! În ceea ce privește zona Munților Apuseni, una dintre cel mai puțin dezvoltate localități e Baia de Arieș, care nu se regăsește în programul lui Cioloș ce privește această regiune. Nu au nicio idee privind dezvoltarea zonei, crearea de locuri de muncă, facilități fiscale, nu știu care sunt nevoile oamenilor de aici. E timpul ca tinerii să nu mai plece din această zonă, să îi convingem că merită să rămână acasă, pentru a contribui la modernizarea acestei importante localități a Apusenilor!”.
Comandat de PSD Alba/Executat de Unirea Pres SRL/Cod unic mandatar financiar: 11160007
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești
Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]
Foto | Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația”
Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația” Ploile abundente au scos în evidență problemele sistemului de preluare a apelor pluviale de pe strada Augustin Bena din Sebeș, unde dezvoltarea urbană a crescut presiunea asupra infrastructurii existente. […]
Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit”
Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit” Aproximativ 40 de oameni și organizații care, prin muncă, profesionalism și implicare, contribuie la dezvoltarea județului Alba au fost premiați sâmbătă, 17 octombrie 2026, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul […]
