(P) Horațiu Josan: ”Eu nu am vândut niciodată iluzii! Programul meu va fi unul ancorat în realitate, cu soluții concrete, fără promisiuni deşarte sau utopii!”
Pentru mine este o mândrie să pot candida din partea ALDE, iar faptul că atât copreşedinţii acestei formaţiuni, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, cât şi colegii din judeţ, mi-au acordat încrederea de a reprezenta partidul în Parlament, mă onorează profund.
Întrucât mă regăsesc, din toate punctele de vedere, în doctrina acestei formaţiuni politice, îmi însuşesc programul politic al ALDE, cu care venim în faţa alegătorilor şi care propune, spre deosebire de alte partide, nu doar abordarea de teme de campanie, ci şi identificarea celor mai importante soluţii la problemele cu care se confruntă românii. În plus, voi completa această platformă program asumată la nivel naţional, ori de câte ori voi avea ocazia, prin formularea punctelor de vedere şi a soluţiilor proprii, rezultat al unei vaste experienţe în administraţie.
Fie că vorbim de educaţie, sănătate, sprijinirea mediului de afaceri, agricultură, transporturi, dezvoltarea durabilă etc., eu voi veni în faţa tuturor cetăţenilor din judeţul Alba cu un proiect politic viabil, coerent, corect şi cinstit, aşa cum am făcut-o de-a lungul întregii mele cariere în administraţie.
Eu nu am vândut niciodată iluzii oamenilor şi nici nu o să fac acest lucru. De aceea, programul meu va fi unul ancorat în realitate, fără promisiuni deşarte sau utopii, dar cu soluţii concrete pentru tranşarea subiectelor care ţin agenda publică în zilele noastre.
Vă dau doar un exemplu: susţin cu tărie adoptarea unei legi a echilibrării bugetelor locale, bazată pe principii sănătoase, care pot asigura o dezvoltare durabilă a comunităţilor locale, în funcţie de proiecte şi oportunităţi şi nu pe un algoritm de calcul politic, prin care se împart banii publici de la judeţ spre unităţile teritorial-administrative, după bunul plac al unora, aşa cum se întâmplă în momentul de faţă. Din păcate, asta este realitatea, graţie acestei guvernări „comice” care îşi arogă apartenenţa la tehnocraţie, fără a avea însă nici cea mai mică legătură cu expertiza în vreun domeniu de interes public.
Există atâta nedreptate în ţara noastră şi doar noi, cei care timp de decenii ne-am confruntat cu problemele oamenilor, putem într-adevăr să le reprezentăm interesele în Parlament. Cine a fost primar, cel puţin un mandat, ştie cu adevărat ce înseamnă să fii nevoit să lupţi pentru a rezolva concret problemele oamenilor, chiar şi în situaţiile în care legislaţia în vigoare este incompletă sau nu vine deloc în sprijinul cetăţeanului.
Asta se întâmplă pentru că am avut şi avem încă parlamentari care nu cunosc realităţile din teren şi votează legi în necunoştinţă de cauză. Parlamentari pentru care interesul cetăţeanului este doar o noţiune abstractă, de unde şi lipsa totală de preocupări pentru a face lobby sau a identifica soluţii juridice la problemele tuturor categoriilor de cetăţeni pe care le reprezintă.
Personal, sunt foarte dezamăgit de modul în care celelalte partide din Alba înţeleg să-i trateze pe cetăţenii acestui judeţ. Mă simt, pur şi simplu, jignit, ca simplu cetăţean, de partidele care vin în faţa electoratului cu aceiaşi indivizi care au demonstrat, deja, din postura de parlamentari, ajunşi la a nu ştiu câta legislatură, că nu au făcut nimic pentru Alba şi nici nu intenţionează măcar să facă. Sau de politruci a căror principală preocupare este doar aceea de a-şi urmări propriile interese, călcând în picioare ideologii şi orice fărâmă de bun simţ. Principala ameninţare cu care se confruntă judeţul nostru şi sunt convins că oamenii conştientizează deja, vine din partea „ciumei portocalii”, care a furat identitatea PNL şi care vrea să instaureze acea dictatură, în spiritul căreia au fost instruiţi de Băsescu şi gaşca lui.
De aceea îi îndemn pe locuitorii județului ca în 11 decembrie să aleagă cu mintea şi cu sufletul. Cu mintea, după ce analizează, cu foarte mare atenţie, programele politice propuse de candidaţi iar cu sufletul, după ce simt care formaţiune politică, implicit reprezentanţi ai săi le insuflă simţămintele care rezonează cu filosofia lor de viaţă, cu aşteptările şi speranţa la o viaţă mai bună, în această ţară minunată – ROMÂNIA.
Mihai Horațiu Josan, candidatul ALDE Alba la Camera Deputaților
Material publicat la comanda ALDE Alba
Cod unic de identificare ALDE: 11160008
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Rețeaua de apă, extinsă în comuna Bistra: Peste 4 kilometri de conducte noi și aproape 100 de branșamente. În ce stadiu este proiectul
Rețeaua de apă, extinsă în comuna Bistra: Peste 4 kilometri de conducte noi și aproape 100 de branșamente. În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a fost sesizată cu privire la solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea apă potabilă cu branșamente în comuna Bistra, județul Alba”, investiție […]
Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul
Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul Locuitorii din Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus urmează să beneficieze de alimentare cu gaze naturale printr-un proiect major de extindere a infrastructurii din comuna Unirea. Investiția propusă presupune construirea unei rețele inteligente de distribuție […]
FOTO | Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.
Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, fost candidat al partidului la Primăria Cugir a fost numit administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Numirea a fost făcută prin ordin […]