(P) Consolele și dispozitivele mobile au devenit majoritatea în gaming
PC Master Race începe să ducă lupta supremației dintr-o nouă poziție – acea de nefavorit. Asta pentru că industria consolelor și de platforme mobile a produs mai mulți bani decât cea clasică, de gaming PC. Asta înseamnă că tot ce ține de componente, de la banala carcasă, până la cea mai tare placă video, a fost depășit de jocuri care au devenit fenomen pe platformele mobile. După cum cred că v-ați dat seama, Fortnite este unul dintre ele.
Conform Newzoo, care emite raportul Global Games Market Report, în 2018, cei 2,3 de miliarde de gameri din întreaga lume vor cheltui, însumat, 137,9 miliarde de dolari pe jocuri, echipament și accesorii de gaming. Asta înseamnă o creștere de 13,3% comparativ cu anul trecut, adică 16,2 miliarde de dolari suplimentari. În 2017, piața totală de gaming a atins aproape 110 miliarde de dolari, din care gamingul mobil a acaparat 42%.
Gamingul pe telefoane mobile și tablete își va urma trendul ascendent, după 10 ani de creșteri formate din două cifre. În total, mobile gaming va crește cu 25,5% în acest an, comparativ cu anul precedent, ajungând la 70,3 miliarde de dolari cheltuiți, adică 51% din totalul pieței de gaming. Pentru prima oară în istorie, așadar, gamingul mobil va acapara peste jumătate din totalul veniturilor din gaming. Smartphone-urile însumează 80% din aceste 70 de miliarde de dolari, tabletele însumând cele 20 de procente rămase.
Consolele gaming sunt al doilea cel mai mare segment, generând 34,6 miliarde de dolari în 2018, în timp ce gaming PC-ul va contribui cu 32,9 miliarde. Așadar, vremurile au cam apusu pentru gaming PC, care a rămas pe locul 3 în preferințele gamerilor la nivel mondial.
Considerând că piața globală de gaming în 2012 era de doar 70,6 miliarde de dolari, asta arată o dublare a veniturilor din gaming în doar 6 ani.
Până în 2021, se estimează că veniturile obținute din gaming pe dispozitive mobile vor ajunge la 100 de miliarde de dolari. Remarcabil, însă, este că veniturile din mobile gaming nu au canibalizat semnificativ veniturile din gaming PC sau console. În următorii ani, smartphone-urile și tabletele vor ajunge la 59% din totalul pieței de gaming.
În doar un deceniu, mobile gaming-ul va crește de la cel mai mic segment, în 2012, la peste 100 de miliarde de dolari în 2021.
Gaming PC (24% din total acum) și consolele (25%) vor continua și ele să crească, dar cu un ritm mai puțin susținut decât mobile gaming-ul. ”Deși ne așteptăm să crească piața jocurilor PC în continuare, asta se va traduce doar parțial în generarea de venituri mai mari”, se arată în raportul citat.
Drept urmare, piața de gaming așa cum o știam până acum va fi nevoită să se predea în fața gamerilor casual, care nu cunosc pasiunea de a investi în componente. Cu toate acestea, gaming-ul nu este despre cât cheltuiești, ci despre experiența pe care o ai. Cumva, înfrângerea dușmanilor este mai dulce atunci când știi că ai făcut-o cu o configurație pe care ai construit-o chiar tu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
26 august | Sfinţii Adrian şi Natalia, o sărbătoare importantă în calendarul ortodox
26 august | Sfinţii Adrian şi Natalia, o sărbătoare importantă în calendarul ortodox Miercuri, 26 august 2026, în calendarul ortodox sunt prăznuiţi Sfinţii Adrian şi Natalia, sfinţi cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi. Sfinţii Adrian şi Natalia, soţ şi soţie, au trăit în Nicomidia, în vremea Împăratului Maximian. Conform crestinortodox.ro, Adrian era […]
25 august 2012: Voyager 1, prima sondă umană ajunsă în spațiul interstelar 25 august 2012 poate fi considerată o zi considerată istorică pentru explorarea spațiului: sonda americană Voyager 1 a trecut, potrivit datelor analizate ulterior de oamenii de știință, dincolo de heliopauză și a pătruns în spațiul interstelar. Evenimentul a transformat Voyager 1 în primul […]
Horoscop 17–23 august 2026: Nu te grăbi. Mai întâi înțelege ce trebuie să accepți și ce trebuie să schimbi
Horoscop 17–23 august 2026: Nu te grăbi. Mai întâi înțelege ce trebuie să accepți și ce trebuie să schimbi După cum bine știm, înainte și după vârful fiecărui eveniment astrologic, energia acestuia nu dispare imediat. Ea crește cumulativ înainte, apoi se integrează și se retrage treptat ulterior. După intensitatea eclipsei de Soare din 12 august, […]