(P) Clement Negruț: este momentul să întorc cât de puțin orașului meu din multul a ceea ce mi-a oferit de-a lungul vieții
Sunt Clement Negruț. M-am născut în Alba Iulia la data de 07.11.1964, am 52 de ani, sunt căsătorit și am două fete. Sunt de profesie inginer, iar acum îmi desfășor activitatea ca deputat în Parlamentul României. Poate că e atipică această abordare a unui material de campanie electorală. Acum, pentru unii, este momentul promisiunilor, al vorbelor meșteșugite pe care au avut ocazia să le folosească atunci când au ocupat funcții în administrația locală, unii consilieri, alții viceprimari și unul singur primar. Unii au avut un mandat, alții mai multe mandate, iar unul singur a ocupat 20 de ani funcția de primar.
Eu, Clement Negruț, vin în fața dumneavoastră spunându-vă că și eu, la fel ca mulți albaiulieni, cunosc problemele acestui oraș și m-am lovit de ele. Cred că nu este suficient doar să le cunosc, acum este momentul să întorc cât de puțin orașului meu din multul a ceea ce mi-a oferit de-a lungul vieții. De ce doresc să devin primarul Alba Iuliei? În primul rând pentru că știu, pot și vreau să mă implic în administrația locală. Apoi trebuie să vă spun că, spre deosebire de ceilalți candidați, nu am ocupat nicio funcție în primăria din Alba Iulia. Am muncit și am obținut rezultate în fiecare loc unde mi-am desfășurat activitatea, am pus umărul la construcția unui partid nou, cu oameni tineri care nu au mai făcut politică și sunt motivați nu de interese de grup ci de dorința de a face un lucru bun pentru comunitatea lor. Sunt sigur că v-ați săturat de aceleași vorbe frumoase spuse de aceleași personaje politice în campaniile electorale de mai mult de 20 de ani.
De aceea eu vă propun SCHIMBAREA! Nu vă propun schimbarea de dragul schimbării ci vă propun o altă abordare a autorităților față de cetățean, vă propun sinceritate, onestitate, respect și grijă pentru viața de zi cu zi a fiecăruia dintre dumneavoastră. Cetățenilor din Alba Iulia trebuie să le fie respectat dreptul la sănătate, iar autoritatea publică trebuie să le-o asigure. Fiecare cetățean are dreptul la viață culturală, de aceea cred că este absolut necesar să avem instituții de cultură demne de renumele orașului nostru.
Fiecare cetățean are dreptul să trăiască într-un mediu curat și sănătos, de aceea gândul meu este de a transforma orașul Alba Iulia dintr-un oraș gri, un oraș betonat, într-un oraș verde. Alba Iulia are nevoie de implicarea autorităților locale în crearea de locuri de muncă pentru că cetățenii au dreptul la muncă. Nu în ultimul rând, fiecare cetățean are dreptul să fie informat despre modul cum sunt cheltuiți banii publici. Știu că mai sunt multe lucruri pe care le doriți, de aceea eu, Clement Negruț, mă oblig în fața dumneavoastră să fiu primarul pe care îl așteptați de mulți ani și să împlinesc toate așteptările dumneavoastră. VOTAȚI PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ, VOTAȚI NEGRUȚ CLEMENT PRIMAR!
Publicitate electorală
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan Pasivitatea, ignoranța și incompetența cu care PNL și domnul Ion Dumitrel au tratat, ani la rând, transportul public de persoane în județul Alba se […]
Rețeaua de apă, extinsă în comuna Bistra: Peste 4 kilometri de conducte noi și aproape 100 de branșamente. În ce stadiu este proiectul
Rețeaua de apă, extinsă în comuna Bistra: Peste 4 kilometri de conducte noi și aproape 100 de branșamente. În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a fost sesizată cu privire la solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea apă potabilă cu branșamente în comuna Bistra, județul Alba”, investiție […]
Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul
Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul Locuitorii din Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus urmează să beneficieze de alimentare cu gaze naturale printr-un proiect major de extindere a infrastructurii din comuna Unirea. Investiția propusă presupune construirea unei rețele inteligente de distribuție […]