Ovidiu Decean şi Vasile Suciu, cu un picior la Facultatea de Informatică
Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB), a organizat zilele trecute proiectul „ITeam_net”. Subiectele au fost elaborate de cadre didactice de la Facultatea de Matematică şi Informatică a UBB. De asemenea, conform Regulamentului de admitere în învăţământul superior al acestei facultăţi, elevii care vor fi obţinut locul I, al II-lea sau al III-lea la această secţiune vor fi notaţi cu nota 10.00, care va avea o pondere de o treime din media de admitere, alături de media generală de la bacalaureat şi nota la matematică sau informatică de la BAC.
La concurs au participat aproximativ 100 de elevi pasionaţi de informatică de la prestigioase colegii naţionale din judeţele Transilvaniei, iar ca o recunoaştere a valorii şi rezultatelor constant bune şi Colegiul Naţtional „Titu Maiorescu” Aiud a participat cu un echipaj format din elevii Vasile Suciu (cls. a IX-a), Ovidiu Decean (cls. a X-a) şi Adrian Holom (cls. a XII-a), pregătiţi de către prof. Sorin Groza, un cadru didactic dedicat profesiei sale.
În condiţiile unui concurs de nivel ridicat, elevii de la colegiul aiudean au avut o prestaţie excelentă, obţinând premiul II şi medalie de argint prin Ovidiu Decean (premiul I nu s-a acordat), respectiv premiul III şi medalie de bronz prin Vasile Suciu, care au făcut astfel un pas important pentru admiterea la Facultatea de Matematică Informatică a UBB. Tuturor felicitări şi succes în continuare.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
