Organizatorii au confirmat înscrierea sportivului Levente Polgar, din Aiud, la ultramaratonul Arctic Ultra 6633 din nordul înghețat al Canadei
Levente Polgar, sportivul fără o mână, din Aiud, va participa la ultramaratonul arctic din nordul înghețat al Canadei. Este prima persoană cu handicap fizic din istorie care va lua startul la această competiție extremă.
„Le-am cerut organizatorilor sa nu fiu tratat special”, a precizat pentru aimx.ro Levente Polgar. Bărbatul din Aiud și-a pierdut brațul drept la varsta de 6 ani dupa ce a fost calcat de tren.
Organizatorii Arctic Ultra 6633 au confirmat oficial înscrierea românului Levente Polgar la ediția din 2018. Astfel România va avea cel puțin doi reprezentanți printre cei 18 sportivi înscriși, în total, până acum la cursa de 566 de kilometri. Levi va alerga alături de românca stabilită în Canada, Florentina Iofcea.
„Va fi cea mai dură competiție la care am participat în viața mea. Este un pact între reușită și insucces. Eu sper să ies cât mai puțin „șifonat” din această provocare foarte dificilă”, a punctat în exclusivitate pentru aimx.ro Levente Polgar.
Ultramaratonistul român a vorbit și despre teama cea mai mare: ”Pustiul mă înspăimântă! Nu frigul sau distanța, ci pustiul.”
Arctic Ultra 6633 va avea startul pe 9 martie 2018 la ora 9.00. Este ediția a 10-a, iar o mare parte din traseu va fi schimbat față de edițiile precedente. Concursul a devenit cunoscut în România după cele două ediții consecutive castigate de Tibi Ușeriu.
Sursa: aimx.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Modernizarea străzii cuprinse între strada Costache Negruzzi și strada Mărășești din Alba Iulia: Ce demersuri se fac pentru mutarea rețelelor electrice
Modernizarea străzii cuprinse între strada Costache Negruzzi și strada Mărășești din Alba Iulia: Ce demersuri se fac pentru mutarea rețelelor electrice Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia se reunește luni, 26 octombrie 2026, în ședință ordinară, iar pe ordinea de zi figurează un proiect de hotărâre cu implicații directe pentru unul dintre șantierele rutiere din […]
24 – 25 octombrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână
24 – 25 octombrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 24 – 25 octombrie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de viteză legale, […]
24 octombrie 2026 | Cod galben de ceață în Alba: Vizibilitate redusă local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri. Localitățile vizate
Cod galben de ceață în Alba: Vizibilitate redusă local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri. Localitățile vizate Mai multe localități din județul Alba sunt sâmbătă, 24 octombrie 2026, cel puțin până la ora 8.00, sub incidența unei atenționări meteo imediate de ceață. Ceața determină vizibilitate redusă local sub 200 de metri […]
