Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică: România are cele mai proaste drumuri din UE, deși cheltuiește sume uriașe
Guvernul României cheltuiește sume uriașe pentru sectorul construcțiilor, respectiv nouă miliarde de euro pe an, și, cu toate acestea, România are cele mai proaste drumuri din Uniunea Europeană, a declarat, marți, 28 iunie, Mari Kiviniemi, secretar general adjunct al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), citată de Agerpres.
Kiviniemi a fost prezentă la București la conferința de prezentare a rezultatelor proiectului „Analiza impactului legislației în vigoare în sectoare cheie ale economiei românești”, realizat de Consiliul Concurenței, Guvernul României și OCDE.
„Am selectat împreună trei domenii-cheie, pe criteriul importanței pentru economia românească: construcțiile, transportul de marfă și procesarea alimentelor. Aceste domenii înseamnă 12% din PIB-ul României și 10% din locurile de muncă din România. Am analizat peste 800 de acte normative din aceste sectoare. Echipa de proiect a făcut peste 150 de recomandări și, dacă acestea ar fi implementate, consumatorii români ar câștiga 434 de milioane de euro pe an. Mai departe, efectele vor avea un impact și mai mare în economie, prin creșterea productivității”, a spus Kiviniemi.
Potrivit acesteia, mai multe studii ale OCDE au demonstrat că eliminarea barierelor concurențiale va duce la majorarea productivității, la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă în timp.
„În ultimii ani, Guvernul României a cheltuit circa 9 miliarde de euro pe an pentru sectorul construcțiilor. Însă se pare că se pot obține prețuri mai bune la licitații. Spre exemplu, conform unui studiu al Forumului Economic Mondial în 2014, calitatea drumurilor din România a fost mai mică decât a oricărei alte țări membre din Uniunea Europeană. Aceasta în ciuda cheltuielilor semnificative pe care le face Guvernul în acest sector”, a completat ea.
Reprezentantul OCDE a subliniat faptul că unul dintre motivele pentru care s-a ajuns la această situație este numărul mic de participanți la licitații.
„În trecut, multe licitații au avut doar un singur ofertant. Din păcate, faptul că sunt mai puțini participanți la o licitație poate duce la prețuri mai mari. Echipa noastră de proiect a analizat cazurile din România din 2013 și 2014 și a realizat că, în medie, un ofertant în plus în cadrul unei licitații ar duce la o reducere de 4,4% a prețului final, adică a banilor cheltuiți în acest scop. Adică economii de aproape 420 de milioane de euro pe an”, a arătat Kiviniemi.
Ea a mai spus că echipa OCDE a recomandat, printre măsurile prin care pot fi atrași mai mulți ofertanți la licitații, extinderea unor termene și eliminarea unor condiții speciale de participare.
Raportul final al OCDE privind „Analiza impactului reglementărilor în vigoare în sectoare cheie ale economiei românești” cuprinde 152 de recomandări în cele trei sectoare care fac obiectul proiectului.
Proiectul a demarat la începutul anului 2015, fiind o colaborare între Consiliul Concurenței, Guvernul României și OCDE. Cele trei sectoare au fost selectate în urma consultărilor cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială.
„Guvernul a inclus implementarea recomandărilor propuse de OCDE în Programul Național de Reforme, iar noi vom oferi suportul necesar pentru ca efectele acestora să se resimtă cât mai repede la nivelul economiei românești. Nu va fi simplu, vorbim de 152 prevederi legislative care trebuie să fie modificate până la sfârșitul anului, pentru a crește concurența în toate cele trei sectoare”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, în cadrul aceleiași conferințe.
sursa: Agenția Națională de Presă Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Valoarea punctului de referință pentru pensii în anul 2026 rămâne neschimbată. Se vor indexa pensiile începând cu anul 2027?
Valoarea punctului de referință pentru pensii în anul 2026 rămâne neschimbată. Se vor indexa pensiile începând cu anul 2027? Punctul de referință pentru pensii rămâne neschimbat și în 2026 Valoarea punctului de referință, element esențial în calculul pensiilor din sistemul public, va rămâne la nivelul de 81 de lei și pe parcursul anului 2026, potrivit […]
12 ianuarie: Sfânta Muceniță Tatiana, diaconița, ocrotitoarea tinerilor şi studenţilor
Sfânta Muceniţă Tatiana, ocrotitoarea tinerilor și studenților, este pomenită în calendarul creştin ortodox în fiecare an la data de 12 ianuarie. Sfânta Muceniță Tatiana ne arată, prin puterea exemplului său, că adevărata cale spre mântuire este cea pe care a mers Dumnezeu însuşi. Viața Sfintei Mucenițe Tatiana S-a născut şi a trăit la Roma, tatăl […]
Vârsta de pensionare a femeilor a crescut din 2026 (tabel): Pensia anticipată și reduceri ale vârstei de pensionare pentru mamele cu copii
Vârsta de pensionare femei anul 2026 (tabel): Pensia anticipată și reducerea vârstei de pensionare pentru mamele cu copii Începând cu 1 ianuarie 2026, femeile din România trebuie să atingă o vârstă mai mare pentru a se pensiona, iar stagiul complet de cotizare necesar va fi majorat, conform noii legi a pensiilor. Această lege introduce și […]







