Actualitate

Ordonanța prin care a fost introdusă plata CAS și CASS pentru contractele part-time, RESPINSĂ de Senat. Decizia finală, la Camera Deputaților

Ioana Oprean

Publicat

în

Senatul a respins marţi, 10 octombrie, ordonanţa de Guvern privind introducerea pentru angajatori a obligaţiei de a plăti CAS şi CASS la nivelul salariului minim, astăzi de 1.450 lei, pentru salariaţii cu timp parţial de muncă, indiferent dacă remuneraţia este sub nivelul salariului minim.

Petrecerea Divorțaților

Senatul este primă cameră sesizată în acest caz, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaţilor.

Votul din plenul Senatului vine după ce şi comisia de buget-finanţe a aceleiaşi Camere, condusă de social-democratul Eugen Teodorovici, a adoptat un raport de respingere a ordonanţei la finalul lunii trecute, scrie news.ro.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 20 iulie, o Ordonanţă privind introducerea pentru angajatori a obligaţiei de a plăti CAS şi CASS la nivelul salariului minim, astăzi de 1.450 lei, pentru salariaţii cu timp parţial de muncă, indiferent dacă remuneraţia este sub nivelul salariului minim, excepţie de la această prevedere făcând elevii, studenţii şi pensionarii.

„Vom lua în dezbatere un act normativ foarte discutat în ultimul timp, care implementează plata CAS şi CASS de către angajator la nivelul salariului minim pe economie pentru angajaţii cu part-time. În fapt, devenise o practică şi este astăzi o practică – angajaţii să fie ţinuţi cu part-time cu patru ore, cu cinci ore, cu două ore şi plătit diferenţa până la salariul minim din mână, la negru, eludând statul”, a declarat premierul Tudose la începutul şedinţei Executivului din 20 iulie.

El a precizat atunci că studenţii, pensionarii şi elevii vor fi exceptaţi de la prevederile actului normativ. Tot printre exepţii se află ucenicii în vârstă de până la 18 ani, persoanele cu dizabilităţi cărora li s-a recunoscut prin lege dreptul de lucra mai puţin de 8 ore pe zi sau cei care obţin venituri din mai multe contracte de muncă dintre care unul cu normă întreagă.

La acest moment, din calculul guvernanţilor rezultă că sunt, în total, 500.000 de contracte de muncă part-time.

Obligaţia de plată la acest nivel a contribuţiei la pensie şi sănătate pentru contracte part-time este prevăzută, în noul program de guvernare, să fie introdusă din luna august a acestui an. Iniţial, termenul avansat, prin programul de convergenţă trimis în primăvară la Comisia Europeană, era luna iunie.

Opoziţia, PNL şi USR, au criticat dur la vremea respectivă măsura, şi a cerut Avocatului Poporului să o atace la Curtea Constituţională, lucru care nu s-a întâmplat însă.

sursa: news.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult