Societate

Oraşul Cugir – partener la proiectul „Fiecare copil în grădiniţă”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    La Şcoala generală nr. 2 Cugir a avut loc în urmă cu câteva zile reuniunea de constituire a Grupului de Acţiune Locală, formată din reprezentanţi ai administraţiei publice locale, părinţi, inspectorat şcolar, cadre didactice, poliţia oraşului care sprijină procesul de implementare şi contribuie la dezvoltarea strategică a proiectului „Fiecare copil la grădiniţă”.
Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 Cugir a transmis încă din iunie a.c. Formularul de Aplicaţie pentru proiectul amintit, demers realizat sub forma unui parteneriat între comunitatea locală, şcoală, Serviciul de Asistenţă Socială, ISJ Alba şi Asociaţia Ovidiu Rom. Proiectul propune un set de măsuri integrate pentru creşterea nivelului educaţional a celor mai săraci copii de 3-6 ani şi se desfăşoară împreună cu factorii locali pentru a asigura o metodologie participativă şi eficientă.
Scopul principal îl reprezintă identificarea copiilor săraci din comunitate cu risc de a nu se înscrie la grădiniţă, facilitarea frecventării grădiniţei a acestor copii, prin măsuri integrate, asigurarea de îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite şcolare pentru copiii eligibili înscrişi în proiect etc. În acest sens Consiliul Local Cugir urmează să contribuie cu suma de 3000 de lei, adică, 150 lei/copil – 100 de lei în octombrie şi 50 de lei în aprilie pentru un număr de 20 de copii. Asociaţia Ovidiu Rom asigură resursele pentru serviciile integrate pentru copiii care au frecventat 100% grădiniţa, pentru anul şcolar 2011-2012 tichete sociale în valoare de 9000 de lei precum şi suma de 1200 de lei rechizite şcolare.
La reuniunea de constituire a grupului local de acţiune au participat Maria Gheorghiu – director executiv Asociaţia „Ovidiu Rom”, reprezentantul Prefecturii, Marcela Şerban, directorul Şcolii nr. 2 Gabriela Lupu, coordonatorul zonal Adriana Muntean, Viorica Ştirb Nedel – şef serviciu SPAS – Cugir, şeful Poliţiei Cugir – Mircea Sentea, preşedintele Rom Cruc Cugir Ioan Lup şi Delia Niculaş, coordonator proiect s.a. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă

Ioana Oprean

Publicat

în

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă Pe 15 noiembrie 2026 se împlinesc 39 de ani de la una dintre cele mai importante revolte anticomuniste din România ultimului deceniu al regimului Ceaușescu. Într-o duminică în care românii erau chemați la urne pentru […]

Citește mai mult

Societate

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului Luna noiembrie schimbă nu doar peisajul, ci și obiceiurile alimentare ale românilor. Odată cu instalarea frigului, coșul de cumpărături se îndreaptă tot mai mult către legume consistente, fructe de sezon, conserve și produse care pot asigura o alimentație echilibrată pe parcursul iernii. Varza, […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

Foto știrea ta | „Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc”

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc” O groapă de pe strada George Barițiu din Alba Iulia a fost plombată doar parțial, materialul folosit acoperind numai o parte din suprafața acesteia.  Din acest motiv, o parte din porțiunea deteriorată a rămas în continuare […]

Citește mai mult