Curier Județean

Orașul Cugir invitat la o reuniune în Letonia în cadrul unui proiect european

Ioana Oprean

Publicat

în

Consiliul Local Cugir a aprobat într-o recentă reuniune, participarea în perioada 27 – 31 iulie 2017, a unei delegații formată din 8 participanţi (primar, consilieri locali, artişti din cadrul Casei de Cultură a oraşului Cugir şi persoane din aparatul de specialitate al primarului), la a doua conferinţă europeană organizată în cadrul proiectului „Small Markets at the Heart of the European Economy”- Vecpiebalga, Letonia.

Petrecerea Divorțaților

La începutul anului 2016 municipalitatea din Mellieha (Malta) a aplicat în cadrul programului „Europa pentru cetăţeni 2014-2020” Componenta 2 – Implicare democratică şi participare civică Măsura 2.2 – Reţele de oraşe, proiectul „Small Markets at the Heart of the European Economy”. Obiectivul general al programului este acela de a acorda tuturor cetăţenilor europeni posibilitatea de a se cunoaşte, de a interacţiona şi de a se implica în proiecte comune, în vederea consolidării ideii de apartenenţă la spaţiul comunitar.

Proiectul a fost pozitiv evaluat şi totodată aprobat pentru finanţare nerambursabilă de către Comisia Europeană. În cadrul acestui proiect sunt 11 parteneri: Mellieha (Malta),  Suwalki (Polonia), Cugir (România), Casalborgone (Italia), Riga (Letonia), Vecpiebalgas Novads (Letonia), Amatas Novads (Letonia), Adenau (Germania), Stalbes Pagasts-Pargaujas Novads (Letonia), Acquaviva Delle Fonti (Italia) şi Cavriglia (Italia).

Obiectivul general al acestui proiect este de a aduce diferiţi „stakeholders” din economia pieţelor mici şi vulnerabile, pentru a identifica modalităţi de a construi o economie mai puternică care să raspundă la oportunităţile şi provocările Uniunii Europene.

Prima conferinţă a fost în perioada 08-12.12.2016, la care o delegaţie de 8 participanţi (consilieri locali, oameni de a afaceri şi persoane care susţin materiale prezentate la conferinţe) a reprezentat Oraşul Cugir în cadrul proiectului „Small Markets at the Heart of the European Economy”, în localitatea Mellieha din Malta.

Costurile de zbor în cuantum de 50 euro de persoană vor fi rambursate din bugetul proiectului.  Cheltuielile de masă, cazare şi transport pe toată perioada desfasurării evenimentelor în Vecpiebalga, vor fi suportate suportate integral din bugetul proiectului. Delegaţia trebuie să suporte doar diferenţa de preţ care depăşeşte 50 euro de persoană, pentru transportul cu avionul.

  (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Modernizarea străzii cuprinse între strada Costache Negruzzi și strada Mărășești din Alba Iulia: Ce demersuri se fac pentru mutarea rețelelor electrice

Ioana Oprean

Publicat

în

Modernizarea străzii cuprinse între strada Costache Negruzzi și strada Mărășești din Alba Iulia: Ce demersuri se fac pentru mutarea rețelelor electrice Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia se reunește luni, 26 octombrie 2026, în ședință ordinară, iar pe ordinea de zi figurează un proiect de hotărâre cu implicații directe pentru unul dintre șantierele rutiere din […]

Citește mai mult

Curier Județean

24 – 25 octombrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână

Ioana Oprean

Publicat

în

24 – 25 octombrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 24 – 25 octombrie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de viteză legale, […]

Citește mai mult

Curier Județean

24 octombrie 2026 | Cod galben de ceață în Alba: Vizibilitate redusă local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri. Localitățile vizate

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod galben de ceață în Alba: Vizibilitate redusă local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri. Localitățile vizate Mai multe localități din județul Alba sunt sâmbătă, 24 octombrie 2026, cel puțin până la ora 8.00, sub incidența unei atenționări meteo imediate de ceață. Ceața determină vizibilitate redusă local sub 200 de metri […]

Citește mai mult