Oamenii lui Tăriceanu, favoriți pentru a intra în noul Guvern
Premierul Victor Ponta a anunțat că luni, pe 15 decembrie va merge în Parlament cu propunerea de Guvern.
Stiripesurse.ro scrie că în tabăra lui Tăriceanu se duc negocieri pentru cei doi oameni care vor ocupa ministerele în noul Guvern. Favoriții sunt: Andrei Gerea, Daniel Barbu, Nicu Marcu sau Grațiela Gavrilescu.
Dacă oamenii lui Tăriceanu vor primi un minister mai mic, atunci este foarte posibil să intre în Guvern deputatul Grațiela Gavrilescu.
Andrei Gerea a fost ministru al Economiei în perioada USL, în timp ce Daniel Barbu a fost ministru al Culturii. Cei doi au plecat cu scandal din Guvern.
Andrei Gerea a fost retras de Crin Antonescu după doar 4 luni de ministeriat, ceea ce nu i-a convenit deloc. Pe de altă parte, Daniel Barbu a plecat cu scandal mare de la Ministerul Culturii, după scandalul legat de afirmațiile împotriva bolnavilor infestați cu virusul HIV.
Oamenii lui Tăriceanu își doresc foarte tare Ministerul Economiei. Aici, Daniel Chițoiu și Unchiu Rușanu bat din pinteni pentru a-și impune omul lor: Nicu Marcu. De asemenea, Chițoiu are în plan o serie de secretari de stat, mai scrie stiripesurse.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare
Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

