O șoferiță și un șofer din Alba, BĂUȚI la volan, au provocat un accident rutier: Ce alcoolemie aveau
O șoferiță și un șofer din Alba, BĂUȚI la volan, au provocat un accident rutier: Ce alcoolemie aveau
La data de 3 aprilie 2022, în jurul orei 03,15, polițiștii din Blaj au intervenit pe strada Clujului din municipiu, unde a fost semnalată producerea unui accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a rezultat că un tânăr de 21 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 18 ani, din comuna Cetatea de Baltă, care circula din sens opus.
În urma accidentului, o tânără, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni corporale ușoare, fără să rămână internată în spital.
În urma testării conducătorilor auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru conducătorul auto și 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru conducătoarea auto. Față de aceasta din urmă, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,PSD susține refacerea unei majorități stabile alături de PNL și UDMR”
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,PSD susține refacerea unei majorități stabile alături de PNL și UDMR” Sorin Grindeanu, președintele PSD, a declarat vineri că partidul susține refacerea unei majorități stabile împreună cu PNL și UDMR și că este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării. Potrivit lui Grindeanu, o discuţie despre viitorul unei ţări nu se poate […]
Ce este concediul de acomodare: Cine sunt beneficiari în 2026 și cum se calculează indemnizația lunară. Documente necesare
Ce este concediul de acomodare: Cine sunt beneficiari în 2026 și cum se calculează indemnizația lunară. Documente necesare Persoanele care adoptă un copil în România pot beneficia, în condițiile legii, de concediu de acomodare și de o indemnizație lunară calculată în funcție de veniturile pe care le realizat. Perioada de acomodare poate ajunge până la […]
E jale! Economia României, în stagnare: PIB-ul nu a crescut în trimestrul II din 2026, iar consumul populației s-a prăbușit
E jale! Economia României, în stagnare: PIB-ul nu a crescut în trimestrul II din 2026, iar consumul populației s-a prăbușit Economia României a stagnat în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu primele trei luni ale anului, în timp ce datele pentru primul semestru indică o contracție economică. Potrivit datelor provizorii (2) publicate vineri de […]
