Societate

O propunere pentru Primăria Stremţ

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În luna martie a anului 2005, Primăria Stremţ a primit cu titlu gratuit 6 poduri metalice casate de Ministerul Apărării Naţionale. Aşa cum declara, la data de 31 martie 2005, viceprimarul din acea vreme, Cornel Muntean, podurile trebuiau să fie montate în locul punţilor pietonale de pe Valea Geoagiului, distruse de apele care s-au revăsat sau degradate din pricina materialelor de slabă calitate folosite. Au trecut anii, s-a terminat mandatul viceprimarului şi al primarului, iar proiectele anunţate la acea vreme au rămas în acelaşi stadiu, doar pe hârtie. Pe bună dreptate localnicii au făcut demersuri pentru a-şi construi singuri punţile promise în 2005 de administraţia locală. Un specialist în întreţinerea podurilor rulante, acum la pensie, cu sprijinul unor locuitori din zonă, a dus câteva grinzi metalice în locul numit „Paroste”, la Geoagiu de Sus, în comuna Stremţ, pentru a fi sudate între ele şi a realiza o punte pietonală. A încercat să caute un sudor, dar nu a reuşit să găsească o persoană autorizată să execute astfel de lucrări, la Stremţ. În toamna anului 2011, când au început lucrările de alimentare cu apă şi canalizare, grinzile metalice au fost mutate din locul în care se aflau, forma acestora având de suferit. Am fost la faţa locului împreună cu domnul Nicolae Cristea, pentru a vedea zona în care localnicii doresc să monteze puntea. E o propunere pentru administraţia locală, ne-a asigurat Nicolae Cristea, investiţia e necesară pentru că de câte ori creşte debitul Văii Geoagiului, puntea din lemn care există în prezent este dusă de ape.
Pe această temă, am cerut şi părerea primarului Traian Ştefan Popa, care ne-a asigurat că se găseşte o soluţie pentru amplasarea unei punţi pietonale metalice în zona „Paroste”. Fiind vorba de o investiţie costisitoare, de consolidarea malurilor văii şi alte lucrări care se impun în zonă, după finalizarea podului peste Valea Geoagiului, la Stremţ, în locul numit „La Vladu”, puntea pietonală din Stremţ va fi mutată la Geoagiu de Sus, la „Paroste”. E bine că propunerea domnului Nicolae Cristea a fost luată în seamă de administraţia locală. De altfel, edilii au nevoie de astfel de sugestii din partea comunităţii, pentru că localnicii ştiu cel mai bine ce trebuie făcut pentru ca traiul lor să se îmbunătăţească. Ar fi bine ca şi în alte zone ale judeţului să existe astfel de oameni întreprinzători ca domnul Nicolae Cristea, care să se gândească la cei lângă care trăiesc. Spunem asta pentru că, din păcate, omenia şi grija pentru semeni s-a cam pierdut în multe comunităţi, unde a rămas doar… ura şi răutatea. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Cultură Educație

19 noiembrie 2026 | Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj Palatul Cultural din Blaj va găzdui joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 17.00, deschiderea oficială a expoziției permanente de caricatură, amenajată în curtea interioară a instituției. Evenimentul va include și un show de caricatură susținut de artistul Costel […]

Citește mai mult

Societate

De ce au ajuns românii să se bazeze doar pe familie atunci când viața îi pune la încercare

Ioana Oprean

Publicat

în

De ce au ajuns românii să se bazeze doar pe familie atunci când viața îi pune la încercare Familia rămâne principalul refugiu al românilor în momentele dificile, fie că este vorba despre probleme financiare, fie despre situații care țin de sănătate. Prietenii și instituțiile statului sunt mult mai rar percepuți drept surse de sprijin, conturând […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 13 – 19 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 13 – 19 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall The Hunger Games: Sunrise on the Reaping / Jocurile foamei: Răsăritul în ziua extragerii 2D / VIP 2D Avanpremiera Regia: Francis Lawrence Cu: Joseph Zada, Elle Fanning, Jesse Plemons, Mckenna Grace, Maya […]

Citește mai mult