O profesoară va merge peste 100 km pentru a preda… două ore de istorie
După ce şedinţa publică desfăşurată marţi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba s-a încheiat abia după ora 22.00, ieri a avut loc prima repartizare pe posturi a suplinitorilor calificaţi. Aşa cum bine am anticipat, au existat discipline unde s-au înregistrat profesori care vor preda ca suplinitori calificaţi, deşi au obţinut note peste 9.00 la concusul de titularizare, dar au rămas nerepartizaţi din cauză că nu a existat niciun post titularizabil. Şi mă refer aici la istorie, materie care se află de câţiva ani în criză de catedre titularizabile vacante. Chiar şi ultimele posturi pentru suplinitorii calificaţi au fost repartizate cu note foarte mari, în jur de 8.00. În disperare de cauză, o tânără profesoară din Alba Iulia, care primise 6 ore la Şcoala Almaşu Mare, a vrut să-şi completeze norma cu cât mai multe ore, dar singura opţiune avantajoasă şi pentru care îndeplinea condiţiile legale a fost… Şcoala Şona, unde existau vacante doar 2 ore pe săptămână. Având în vedere că de la Alba Iulia la Şona sunt 53 de kilometri, tânăra va trebui să străbată săptămânal peste 100 de kilometri pentru a preda 2 ore de istorie copiilor din Şona. În alt caz, un profesor nu a mai avut prea multe variante convenabile de ales, fie pentru că postul era cu predare în limba maghiară, fie că era rezervat pentru bursier al MECTS, şi a solicitat cele 6 ore de istorie de la Şcoala Ohaba, afirmând mai în glumă, mai în serios că va ajunge la şcoală cu… calul, pentru că din informaţiile sale nu are cu ce face naveta. Respectivul dascăl obţinuse la concursul de titularizare peste 8.00.
Şi ieri au mai fost situaţii în care dascălii nu au cunoscut metodologia, iar timpul dedicat oferirii de explicaţii a dus practic la întârzierea şedinţei faţă de grafic. De exemplu, un profesor de istorie care solicitase un post de istorie-geografie de la Mogoş suspectase comisia că nu doreşte să-i repartizeze catedra respectivă, deşi tânărul nu avea studii corespunzătoare. Discuţii au fost din nou la ocuparea posturilor cu predare în limba maghiară: unii dintre candidaţii de etnie maghiară care terminaseră facultatea în limba română au vrut să opteze pentru aceste posturi, cu toate că, din necunoaşterea legislaţiei, nu susţinuseră proba eliminatorie orală în limba… maghiară. Azi, 25 august, sunt programate următoarele discipline: ora 9.00: arte vizuale, educaţie muzicală, muzică de cameră, muzică instrumentală, educaţie fizică şi sport, kinetoterapie, antrenori, ora 10.30: limbile engleză, franceză, germană, maghiară, ora 13.30: consiliere psihopedagogică, psihopedagogie specială, terapie educaţională complexă şi integrată.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]