O parte din elevii români își pot PIERDE ALOCAȚIA dacă au peste 20 de absențe nemotivate
O parte din elevii români își pot pierde alocația, dacă au mai mult de 20 de absențe nemotivate.
Inspectoratele școlare vor fi nevoite să transmită agenției teritoriale, în luna martie a fiecărui an și în luna august, situația frecventării cursurilor pentru copiii care beneficiază de alocația pentru susținerea familiei, potrivit ordonanței de urgență, document publicat în Monitorul Oficial.
Inspectoratele aveau această sarcină și până în acest moment, doar că situația trebuia raportată în luna următoare încheierii semestrului școlar.
Proiectul de ordonanță a fost pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri. Modificare vine la aproape un an de când a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul care a stabilit că anul școlar 2022-2023 este structurat pe module de învățare. Este vorba despre Ordinul ministrului educației nr. 3505/31 martie 2022.
Alocația pentru susținerea familiei este o formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani.
Acordarea alocației pentru susținerea familiei este în strânsă dependență cu participarea școlară a copiilor de vârstă școlară, cuantumul acesteia diminuându-se în funcție de numărul absențelor înregistrate pe semestrul școlar.
Modificarea vine ca urmare a faptului că anul școlar este împărțit pe module, nu pe semestre. Aproximativ 14.000 de elevi beneficiază, în acest moment, de alocație pentru susținerea familiei. La nivelul lunii ianuarie 2023, Ministerul Muncii raportează 133.276 de beneficiari, potrivit Edupedu.ro. Suma medie pentru această alocație este de 183 de lei.
În cazul în care elevii au absențe de la începutul anului școlar și până la 1 martie anul următor, respectiv în perioada 1 martie și până la 1 august al fiecărui an școlar, atunci cuantumul alocației se micșorează cu 20% pentru fiecare copil care înregistrează un număr cuprins între 10 și 19 absențe și 50% pentru fiecare copil care înregistrează un număr de 20 de absențe.
Sursa: gandul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări
CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări CFR Călători a anunțat că perioada standard de cumpărare a biletelor în avans va fi redusă temporar, în contextul pregătirii noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027. Programul va intra în vigoare pe data de […]
Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA”
Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra evoluției economiei României, invocând creșterea inflației, ieșirile de capital, scăderea rezervelor valutare și dificultățile din sectorul imobiliar. Acesta a criticat lipsa de […]
Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale
Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii, astăzi, situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna noiembrie 2026. În total, în luna septembrie 2026, partidele politice au primit de la bugetul de stat subvenții în valoare […]

