Politică Administrație

O nouă AMÂNARE pentru depunerea proiectului Legii salarizarii unitare la Parlament. Potrivit unui deputat PSD nu s-a stabilit un termen limită

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit liderului deputatilor PSD, Marcel Ciolacu, nu există un orizont de timp pentru depunerea la Parlament a proiectului legii salarizării unitare, fiind foarte puțin probabil ca acest demers să fie făcut în cursul acestei saptamani. Lunea trecută Liviu Dragnea anunțase că depunerea se amâna cu o săptămână.

Întrebat dacă s-au primit amendamente la proiectul legii salarizarii unitare, Ciolacu a spus că s-a creat un mail special, iar mai mulți social-democrați au trimis propuneri în acest sens.

„Am creat un mail special, atât ministerul cât și grupul PSD și toate amendamentele merg pe mail atât la grup, cât și la minister. Sunt destule. Eu vorbesc de PSD în momentul acesta”, a răspuns liderul deputaților PSD.

El a susținut că proiectul a fost trimis la toate grupurile parlamentare. Chestionat în continuare dacă nu a primit propuneri de la celelalte grupuri, Marcel Ciolacu a susținut că amendamentele nu trebuie trimise la PSD, ci la Ministerul Muncii.

„Nu trebuie să vină la noi, trebuie să meargă la minister și la Comisii. Nu trebuie să le depună la PSD, ar fi culmea ca celelalte grupuri parlamentare să depuna la PSD”, a completat social-democratul.
Întrebat în continuare când va fi depus proiectul legii salarizării unitare, deputatul PSD a răspuns: „Cand se vor termina absolut toate dezbaterile și toate amendamentele și după ce vom avea un feedback de la toate partidele”.

De asemenea, chestionat dacă exista un orizont de timp, Marcel Ciolacu a raspuns negativ. „Nu am, nu s-a stabilit lucrul acesta. O să stabilim”, a subliniat deputatul PSD.

La insistențele presei care l-a mai întrebat dacă sunt șanse ca proiectul legii salarizării unitare să se depună în această săptămână, liderul deputaților social-democrați a răspuns: „Nu cred”.

Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat lunea trecută că depunerea proiectului legii salarizării în Parlament se amână cu o săptămână, timp în care acesta să mai fie discutat de grupurile parlamentare PSD și ALDE, în condițiile în care ministrul Muncii Lia Olguța Vasilescu anunțase că lunea trecuta urma ca proiectul să fie semnat de toți parlamentarii PSD și depus la Senat.

„Nu, eu nu vreau să o depun azi. Să mai stea o săptămână să își mai dea lumea cu părerea”, a spus Dragnea, întrebat dacă proiectul va fi înregistrat luni.

„O săptămână – zece zile în plus nu strică nimănui, ba dimpotrivă”, a comentat acesta.

Sursa: hotnews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult