Ştirea zilei

O firmă din China, pe punctul să achiziționeze concentrat de cupru de la Roşia Poieni, în urma licitaţiei internaţionale, organizată de Cupru Min Abrud

Ioana Oprean

Publicat

în

În cadrul licitaţiei deschise organizate de Cupru Min Abrud pentru vânzarea a 80.000 de tone de concentrat de cupru, o firmă din China a depus cea mai bună ofertă financiară şi tehnică, au declarat, miercuri, surse din cadrul companiei care exploatează zăcământul de la Roşia Poieni, unde se află 60% din rezervele de cupru ale României.

Petrecerea Divorțaților

În total au fost depuse oferte de către traderi din Olanda, Serbia, China şi România, au menţionat sursele amintite. ‘Cea mai bună ofertă financiară şi tehnică a aparţinut firmei Mercuria, din China’, au declarat sursele în cauză.

Noua procedură de licitaţie internaţională, prin care Cupru Min îşi va asigura vânzările pe durata a doi ani, se va finaliza oficial după soluţionarea eventualelor contestaţii.

Cupru Min a organizat o licitaţie deschisă pentru vânzarea unei cantităţi de 80.000 de tone de concentrat de cupru. Criteriul de atribuire este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic. Durata contractului este de 24 luni.

Anul trecut, durata contractului prin care au fost vândute 40.000 de tone a fost stabilită la un an.

Cupru Min, societate aflată în subordinea Ministerului Economiei, are ca obiect principal de activitate exploatarea şi livrarea în forme specifice de resurse/rezerve de minereu cuprifer din perimetrul minier Roşia Poieni. Aici se află 60% din rezerva de cupru a României.

Capacitatea proiectată este anual de 9 milioane de tone anual, în prezent exploatându-se circa 25% din capacitatea proiectată, respectiv în jur de 2,2 milioane de tone de minereu.

Concentratul extras de Cupru Min este dintr-un zăcământ de tip porfiric, care, pe lângă cupru, conţine şi alte metale, dintre care în prezent se mai valorifică aurul şi argintul. Anul trecut s-a înregistrat o cantitate record de concentrat extras, respectiv 39.000 de tone (cu o puritate de 20%), din care s-au obţinut 7.900 de tone de cupru, potrivit reprezentanţilor companiei.

Cupru Min, care numără în prezent în jur de 540 de angajaţi, este pe profit din 2006.

Prezent la Abrud la sfârşitul lunii iulie, ministrul Economiei, Mihai Fifor, a susţinut că statul va rămâne acţionar majoritar, „fără niciun fel de dubiu”, al companiei Cupru Min Abrud.

”Vă răspund ca ministru şi îmi asum acest răspuns. Nu cred foarte mult în această idee, a privatizării. Eu cred că în momentul de faţă Cupru Min SA arată că trăieşte. Cu investiţii foarte serioase şi sănătoase, Cupru Min SA poate şi este o companie care arată că putem produce la noi în ţară fără niciun fel de problemă”, a susţinut Fifor, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Abrud, întrebat dacă s-a renunţat la varianta privatizării companiei care exploatează zăcământul de la Roşia Poieni.

Ministrul a subliniat că statul ”va rămâne acţionar majoritar, fără niciun fel de dubiu”. Mihai Fifor a susţinut că societatea este ”pe profit” şi că are nevoie de retehnologizare şi investiţii în perioada imediat următoare.

”Are câteva chestiuni, nu neapărat urgente, dar chestiuni pe care trebuie să le rezolve şi cred că cea mai importantă este aceasta a investiţiilor în retehnologizare, pentru că asta înseamnă creşterea capacităţii de producţie, înseamnă scăderea costurilor, un acces mai uşor pe piaţă. Ne dorim ca cei de la Cupru Min să nu mai vândă pur şi simplu minereul, ci să-l dezvoltăm aici, în zonă”, a punctat demnitarul.

Sursa: capital.ro

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prefectul Nicolae Albu și-a dat demisia: A condus aproape 7 ani Instituția Prefectului-Județul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Prefectul Nicolae Albu și-a dat demisia: A condus aproape 7 ani Instituția Prefectului-Județul Alba Prefectul de Alba, Nicolae Albu, și-a anunțat marți, 20 octombrie 2026, demisia din funcție, în contextul intrării Partidului Național Liberal (PNL) în opoziție.  „După aproape șapte ani în care am avut onoarea și responsabilitatea de a ocupa funcția de prefect al […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba: Cine mai face parte din Biroul Județean

Ioana Oprean

Publicat

în

Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba: Cine mai face parte din Biroul Județean Delegații organizațiilor locale USR din Alba s-au reunit duminică, 18 octombrie 2026, pentru alegerea președintelui filialei județene și desemnarea membrilor Biroului Județean USR Alba. În urma votului exprimat de participanții la Conferința Județeană, Flaviu Lucian Rădițoiu, membru USR din iunie 2020, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Charlie Ottley, cunoscutul regizor britanic, vizită la Alba Iulia: Realizatorul Wild Carpathia a mai filmat în Cetatea Alba Carolina pentru documentarul „Flavours of Romania“

Ioana Oprean

Publicat

în

Charlie Ottley, cunoscutul regizor britanic, vizită la Alba Iulia: Realizatorul Wild Carpathia a mai filmat în Cetatea Alba Carolina pentru documentarul „Flavours of Romania“ Cunoscutul regizor britanic Charlie Ottley se află luni, 19 octombrie 2026, la Alba Iulia. Întâlnirea cu Charlie Ottley a avut loc începând cu ora 13:00, în Atrium Centurionum, la sediul Consiliului […]

Citește mai mult