O femeie din Alba Iulia este cercetată de polițiști după ce i-a spart capul unui tânăr – a aruncat după el cu o piatră
Un tânăr din Alba Iulia a ajuns la spital, fiind lovit cu o piatră în zona feţei. Din verificările efectuate de jandarmi se pare că piatra ar fi fost aruncată dintr-o locuinţă situată pe strada Vasile Alecsandri din municipiul reşedinţă de judeţ, iar proprietarul acesteia riscă să fie cercetat penal.
În urma unui apel la 112, recepţionat marţi, 7 octombrie la ora 21.30, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat de urgenţă pe strada Vasile Alecsandri din municipiul Alba Iulia deoarece o persoană a semnalat faptul că a fost lovit de o piatră în zona feţei. La locul indicat în solicitarea telefonică a fost identificat un tânăr de 19 ani care prezenta o leziune la nivelul unei arcade, iar atât el cât şi prietena sa au relatat că obiectul cu care a fost lovit este o piatră aruncată din curtea unei case pe lângă care au trecut. La faţa locului a fost chemat şi un echipaj SMURD care i-a acordat îngrijiri medicale şi l-a transportat ulterior la spital pentru continuarea investigaţiilor de specialitate şi constatarea eventualelor zile de îngrijiri medicale.
Interpelat de jandarmi, proprietarul locuinţei indicate de cei doi tineri – doamna A.N. (54 de ani) – a recunoscut că a aruncat cu pietre din curte înspre stradă, dar a menţionat că a făcut acest gest deoarece, iniţial, pietrele fuseseră lansate de persoane necunoscute asupra gardului şi acoperişului locuinţei sale. În conformitate cu normele de procedură penală, în cauză a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate, act care va fi înaintat Poliţiei Municipiului Alba Iulia pentru continuarea cercetărilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
