Actualitate

O aplicație care va informa șoferii despre starea vremii va fi realizată de ANM în colaborare cu Ministerul Transporturilor

Ioana Oprean

Publicat

în

O aplicaţie informatică pentru utilizatorii infrastructurii rutiere din România va fi realizată de către Ministerul Transporturilor în colaborare cu Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), a declarat, miercuri, Elena Mateescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Petrecerea Divorțaților

„Ministerul Transporturilor intenţionează să realizeze o aplicaţie de interes pentru utilizatorii traficului pe infrastructura rutieră, iar atunci avertizările generale şi de tip nowcasting, acele avertizări de vreme severă imediată, fie că ne aflăm în anotimpul de iarnă sau în cel de vară, vor fi foarte utile fiecărui călător”, a spus Mateescu, la finalul conferinţei de lansare a aplicaţiei Inovagria Meteo destinată fermierilor români.

Întrebată când va fi lansată o astfel de aplicaţie, şeful ANM a precizat că acest lucru depinde de implicarea şi coordonarea Ministerului. „Noi punem la dispoziţie datele. Am avut deja o primă întâlnire tehnică de lucru, dar depinde de implicarea şi coordonarea Ministerului Transporturilor. Cu siguranţă va fi o aplicaţie foarte utilă”, a precizat Mateescu.

ANM şi Siveco România au lansat miercuri aplicaţia Inovagria Meteo, care oferă utilizatorilor posibilitatea de a cunoaşte în orice moment starea vremii, presiunea atmosferică, umiditatea aerului şi a solului, viteza vântului sau rezerva de apă din sol la nivelul oricărei localităţi din România.

Fermierii români – şi nu numai ei – pot primi aceste informaţii pentru suma de 9,95 euro/an.

 Aplicaţia poate fi descărcată de pe Google Play şi utilizată gratuit timp de o săptămână, respectiv până pe 14 septembrie.
Sursa: capital.ro

Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | Rectorul UAB, Daniel Breaz, la conducerea alianței universitare europene EU.ACE: Un pas important pentru consolidarea prezenței Universității din Alba Iulia în spațiul academic continental

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Rectorul UAB, Daniel Breaz, la conducerea alianței universitare europene EU.ACE: Un pas important pentru consolidarea prezenței Universității din Alba Iulia în spațiul academic continental Rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prof. univ. dr. Daniel Breaz, preia mandatul de președinte al alianței universitare europene EU.ACE, într-un moment important pentru consolidarea cooperării dintre universitățile europene. […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 25 de ani de OAR, celebrați la Alba Iulia: „Metamorfoza arhitecturii – de la trecut la viitor”

Ioana Oprean

Publicat

în

25 de ani de OAR, celebrați la Alba Iulia: „Metamorfoza arhitecturii – de la trecut la viitor” Ordinul Arhitecților din România – Filiala Alba, reprezentată de președintele său, arh. Vlad Străjan, a organizat, în data de 2 octombrie 2026, la Alba Iulia, evenimentul „Metamorfoza arhitecturii – de la trecut la viitor”, dedicat aniversării a 25 […]

Citește mai mult

Actualitate

Nicușor Dan, într-un interviu la Bloomberg: „Vom continua să sprijinim Ucraina”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, într-un interviu la Bloomberg: „Vom continua să sprijinim Ucraina” Președintele României, Nicușor Dan, a vorbit vineri, 16 octombrie 2026, într-un interviu acordat agenției Bloomberg, despre relațiile cu Ucraina și Statele Unite, în contextul incidentelor recente cu drone în apropierea graniței și în Marea Neagră. Șeful statului a reafirmat sprijinul României pentru Ucraina și […]

Citește mai mult