Curier Județean

„Nu uita că eşti român!”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Miercuri, 24 noiembrie, la ora 13.00, la Centrul de Documentare – Informare al Colegiului Tehnic „Apulum” Alba Iulia va avea loc lansarea proiectului cultural-artistic judeţean intitulat „Nu uita că eşti român!”, a anunţat prof. Maria Hodor, directorul liceului. Festivalul-concurs de tradiţii şi obiceiuri populare se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate „Zilei Naţionale a României”, iar proiectul are ca scop stimularea tinerilor în păstrarea, transmiterea şi revigorarea datinilor şi obiceiurilor populare româneşti. Coordonatorul proiectului, prof. Florentin Crişan, ne-a declarat că festivalul-concurs se va desfăşura pe 3 secţiuni: prezentare şi susţinere de referate cu tema „La obârşie, la izvor”, concurs de desene cu tema „Satul copilăriei bunicilor mei” şi spectacolul – concurs cu tema „Poveşti la gura sobei”. Manifestarea va fi realizată cu sprijinul Instituţiei Prefectului Alba. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Universitatea din Alba Iulia scoate la „concurs” 55 de locuri de voluntariat: Până când se pot înscrie studenții

Ioana Oprean

Publicat

în

Universitatea din Alba Iulia scoate la „concurs” 55 de locuri de voluntariat: Până când se pot înscrie studenții Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia lansează o nouă campanie de recrutare a voluntarilor, punând la dispoziția studenților 55 de locuri în șapte structuri ale instituției. Inițiativa este derulată prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Transportul în comun pe ruta Alba Iulia – Ocna Mureș și retur, „în aer” în weekend: Toate cursele au fost anulate. Cum explică operatorul decizia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Transportul în comun pe ruta Alba Iulia – Ocna Mureș și retur, „în aer” în weekend: Toate cursele au fost anulate. Cum explică operatorul decizia Cursele Centrotrans care circulau în weekend, spre și dinspre Alba Iulia, au fost anulate începând cu data de 5 noiembrie 2026. Decizia a fost luată din cauza numărului redus de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Pregătiri pentru sezonul de iarnă în Alba: Peste 11 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene. „Suntem pregătiți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pregătiri pentru sezonul de iarnă în Alba: Peste 11 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene. „Suntem pregătiți” Astăzi, 10 noiembrie 2026, a fost semnat contractul pentru deszăpezirea drumurilor județene, anunță, printr-o postare publicată pe Facebook, Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba. Perioada de prestare a serviciilor este de la 15 noiembrie 2026 până la […]

Citește mai mult