Actualitate

Noua lege a salarizării unitare: 87 de sporuri din sistemul bugetar dispar, printre care cele de „praf” și de „antenă”. Cum funcționează noile bonusuri de performanță

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua lege a salarizării unitare: 87 de sporuri din sistemul bugetar dispar, printre care cele de „praf” și de „antenă”. Cum funcționează noile bonusuri de performanță

Noua lege a salarizării unitare presupune una dintre cele mai ample reforme ale sistemului de plată din sectorul public din ultimii ani: plafonarea sporurilor, introducerea bonusurilor de performanță, reorganizarea grilelor salariale, dar și reguli mai stricte privind transparența veniturilor.

Proiectul introduce plafonarea sporurilor, primelor și indemnizațiilor la maximum 20% din totalul salariilor de bază la nivelul fiecărui ordonator principal de credite. Această prevedere este una dintre cele mai contestate de sindicate, care spun că anumite categorii profesionale ar putea pierde venituri.

Există însă și excepții de la plafonare. Sporurile pentru munca de noapte, orele suplimentare, persoanele cu handicap sau anumite activități legate de fonduri europene nu intră în calculul acestui plafon.

Legea prevede sporuri speciale pentru personalul implicat în proiecte europene și gestionarea fondurilor externe. Angajații incluși în echipe de proiect pot primi sporuri de până la 40% din salariul de bază, în funcție de timpul efectiv lucrat și de progresul proiectului. Primarii, viceprimarii și alte funcții de demnitate publică implicate în implementarea proiectelor europene pot primi sporuri de până la 20%.

Pentru munca de noapte se acordă un spor de 25%, iar orele suplimentare necompensate prin timp liber vor fi plătite cu sporuri de 75% sau chiar 100% pentru activitatea prestată în zile libere și sărbători legale.

Persoanele încadrate în grad grav sau accentuat de handicap vor beneficia de un spor de 15% din valoarea de referință.

În ceea ce privește sporurile pentru condiții de muncă, acestea vor fi stabilite ulterior prin regulamente separate pentru fiecare domeniu – sănătate, educație, administrație, justiție, apărare sau cultură – după consultarea sindicatelor.

„Dispar sporurile de praf și de antenă, și cel puțin 5 ani de acum înainte nu vor mai putea fi introduse”, a declarat ministrul Dragoș Pîslaru.

Noua lege mai prevede că Ministerul Muncii va coordona întregul proces de evaluare a funcțiilor și va verifica aplicarea unitară a metodologiei în toate instituțiile publice.

Una dintre cele mai importante schimbări este încercarea de uniformizare a salarizării în întreg sistemul public și reducerea discrepanțelor dintre diverse instituții. Tocmai această reformă a grilelor salariale și plafonarea sporurilor au generat însă cele mai mari nemulțumiri în rândul sindicatelor, care acuză lipsa consultării reale și se tem de scăderi indirecte ale veniturilor.

Sistem de premiere a performanțelor

Noua lege a salarizării unitare introduce un sistem de premiere a performanței pentru angajații din sectorul public. Instituțiile vor putea acorda premii trimestriale, semestriale sau anuale angajaților care obțin rezultate deosebite, participă la activități speciale sau au un volum de muncă semnificativ mai mare decât cel normal.

Premiile vor putea fi acordate doar după consultarea sindicatelor și în baza unor criterii stabilite prin regulamente separate pentru fiecare domeniu – educație, sănătate, administrație, justiție, cultură sau apărare.

Valoarea totală a premiilor nu va putea depăși 4% din fondul total de salarii al fiecărei instituții. În plus, premiile vor putea fi acordate pentru maximum 30% dintre angajații unei instituții, atât pentru funcțiile de execuție, cât și pentru cele de conducere.

Fiecare premiu individual va avea o valoare cuprinsă între 10% și 20% din salariul de bază aferent perioadei evaluate. În 2027, sistemul de premiere va fi aplicat doar pentru personalul didactic și personalul din cadrul ANAF.

Legea introduce și reguli privind protejarea salariilor după intrarea în vigoare a noii grile. Dacă un angajat va avea, conform noii formule, un salariu mai mic decât cel avut în decembrie 2026, acesta va primi o „diferență salarială tranzitorie” pentru a compensa pierderea. Această protecție va fi acordată doar dacă persoana rămâne pe aceeași funcție și în aceleași condiții de muncă și va putea fi menținută până la finalul anului 2031.

În calculul acestei diferențe nu vor fi incluse sporurile și stimulentele legate de fondurile europene.

Proiectul mai prevede obligații extinse de transparență salarială. Toate instituțiile publice vor fi obligate să publice de două ori pe an, pe site și la sediu, lista completă a funcțiilor și veniturilor salariale. Vor trebui afișate salariile de bază, sporurile, indemnizațiile, alte beneficii și baza legală pentru fiecare dintre acestea.

Instituțiile care nu respectă obligațiile de transparență riscă amenzi între 20.000 și 30.000 de lei, sancțiunile urmând să fie aplicate de Inspecția Muncii.

Noua lege introduce și reguli speciale pentru personalul din domeniul IT, comunicații și securitate cibernetică din sistemul public. Funcțiile TIC vor avea o clasificare separată, bazată pe competențe și nivelul de specializare, iar Guvernul va adopta o metodologie distinctă pentru încadrare și salarizare.

În cazul suspendării contractului de muncă, inclusiv pentru concediul de creștere a copilului, angajații își păstrează funcția și gradația salarială la revenirea în activitate. Vechimea acumulată în această perioadă va fi luată în calcul la salarizare.

Legea permite și ocuparea temporară a unor posturi vacante prin cumul de funcții în domenii considerate deficitare, precum educația, sănătatea, asistența socială sau domeniul artistic, dar numai dacă posturile nu au putut fi ocupate prin concurs.

Pentru promovări și ocuparea posturilor vacante, regula generală rămâne concursul sau examenul, iar instituțiile vor putea aproba promovări doar dacă se încadrează în bugetul de salarii aprobat.

Proiectul stabilește și procedura de contestare a salariilor și sporurilor. Angajații vor putea depune contestații în termen de 20 de zile de la comunicarea deciziei salariale, iar instituțiile vor avea obligația să răspundă în maximum 30 de zile. Dacă persoana este nemulțumită de răspuns, poate merge în instanță.

Legea introduce și sancțiuni pentru instituțiile care acordă ilegal sporuri sau depășesc plafonul de 20% pentru sporuri și alte beneficii salariale. În aceste cazuri, amenzile pot ajunge la 50.000 de lei, iar prejudiciile vor trebui recuperate. Controlul va fi realizat de Curtea de Conturi.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sporul natural al populației din România, negativ în luna mai 2026. Cu 1,8 mai multe decese decât nașteri. Date INS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sporul natural al populației din România, negativ în luna mai 2026. Cu 1,8 mai multe decese decât nașteri. Date INS Numărul nașterilor și al deceselor înregistrate în România a scăzut în luna mai 2026, atât comparativ cu aprilie, cât și față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică […]

Citește mai mult

Actualitate

Care este cauza probabilă a morții lui Gabi Mureșan: Fostul mare fotbalist a avut colegi din Alba în Selecționata Primarilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Care este cauza probabilă a morții lui Gabi Mureșan: Fostul mare fotbalist a avut colegi din Alba în Selecționata Primarilor Apar primele informații privind circumstanțele în care și-a pierdut viața fostul fotbalist Gabi Mureșan. Potrivit unor surse apropiate anchetei, legiștii iau în calcul ipoteza unui șoc termic provocat de intrarea în apă rece imediat după […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Economia României, în declin. Ultimele date publicate de INS

Bogdan Ilea

Publicat

în

E jale! Economia României, în declin. Ultimele date publicate de INS Economia României a înregistrat un recul în primul trimestru al anului 2026, produsul intern brut (PIB) scăzând cu 1,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor provizorii publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Ajustată sezonier, scăderea a fost de 1,1%. […]

Citește mai mult