Noi PENSII SPECIALE vor fi introduse, în plin scandal privind eliminarea lor: Cine va beneficia de ele
Noi PENSII SPECIALE vor fi introduse, în plin scandal privind eliminarea lor: Cine va beneficia de ele
Ministerul Justiției a pregătit un proiect prin care vrea să dea pensii speciale și grefierilor și specialiștilor IT din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, în pline negocieri dintre Comisia Europeană, Banca Mondială și autoritățile române despre reforma pensiilor speciale pe principiul contributivității, în contextul în care Bruxelles-ul se opune excluderii pensiilor militare din această reformă.
Guvernul are acest proiect pe ordinea de zi a ședinței de miercuri. În plus, grefierii se vor putea pensiona cu 5 ani mai devreme, la 60 de ani, iar ei vor putea beneficia și de o serie de drepturi suplimentare, precum spor de vechime, concediu suplimentar sau pensie de urmaș.
Ministerul Muncii a trimis o adresă specială către Ministerul Justiției, prin care atenționează că nu este de acord cu proiectul.
Astfel, potrivit proiectului pregătit, grefierii pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile cu caracter permanent, corespunzătoare ultimelor 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.
Atragem atenția că calcularea pensiei la nivelul ultimului an de activitate înainte de ieșirea la pensie duce de obicei la majorarea artificială a acesteia prin diverse mecanisme, inclusiv prin includerea sporurilor, ceea ce Guvernul va permite în acest caz.
Astfel, vor beneficia de pensie de serviciu următoarele categorii de angajați: a) grefieri judiciari, grefieri de ședință și grefieri principali; b) grefieri; c) specialiști IT, specialiști criminaliști și tehnicieni criminaliști. Totodată, vor putea beneficia și următorii angajați: (1) Personalul de specialitate criminalistică este format din experţi criminalişti şi asistenţi criminalişti. (2) Personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică este format din tehnicieni criminalişti şi secretari-dactilografi laborator expertize criminalistice. (3) Personalul prevăzut la alin. (1) și alin. (2) funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor interjudeţene de expertize criminalistice, denumite în continuare INEC, organizate potrivit legii.
În cazul în care cuantumul pensiei de serviciu calculat conform legii va fi mai mic decât cel al pensiei din sistemul de pensii publice se acordă cuantumul cel mai avantajos, prevede proiectul pregătit de Ministerul Justiției.
Totodată, Ministerul Justiției vrea să permită grefierilor să se pensioneze cu 5 ani mai devreme, la 60 de ani, și să beneficieze de pensia specială. „Persoanele care au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) și c) și art. 3 se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au avut o altă ocupaţie. În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 65% din baza de calcul stabilită prin raportare la personalul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit.a), b) şi c) şi art.3 în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime, grad sau treaptă, nivel al instanţei, parchetului sau INEC şi condiţii de muncă. De prevederile alin. (5) pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile acestora”, arată proiectul.
Totodată, se introduc noi beneficii pentru grefieri și personalul menționat anterior.
Astfel, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul INEC vor beneficia în plus și de spor de vechime, pe lângă salarii de bază, prime şi de alte drepturi salariale, în condiţiile legii.
Grefierii vor beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare, față de 30 de zile anterior.
Personalul va beneficia și de decontarea cheltuielilor de cazare la structuri turistice de categoria până la 3 stele inclusiv. În situaţia în care nu beneficiază de cazare în aceste condiţii, au dreptul la o sumă egală cu 0,5% din salariul de bază brut lunar pentru fiecare noapte, pe toată durata delegării sau detaşării în altă localitate.
Personalul căruia nu i s-a atribuit locuinţă de serviciu va beneficia de la compensarea diferenţei dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuinţă de serviciu, potrivit legii, şi chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii. Acest drept nu are caracter salarial şi nu se impozitează.
În plus, soţul supravieţuitor, copiii minori, precum şi copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani, ai personalului numit vor beneficia de pensie de urmaş calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul beneficiarul.
Mai mult, statul va da gratuit și haine grefierilor. „Grefierii judiciari şi grefierii de şedinţă au dreptul la asigurarea în mod gratuit a ţinutei vestimentare corespunzătoare instanţei la care funcţionează, potrivit legii”, arată proiectul.
„Toate aceste reglementări au la bază intenția de recompensare a personalului pentru munca desfășurată în acest domeniu, precum şi încurajarea și obținerea, în cadrul sistemului judiciar, a stabilității și performanței profesionale a personalului angajat, pentru ca, în final, actul de justiție să se realizeze în condiții cât mai bune”, arată motivarea Guvernului.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Actualitate
Traian Băsescu: ,,Nicuşor Dan şi-a abandonat rolul de preşedinte. L-am susţinut, dar acum îl critic pentru că nu face ce trebuie”
Traian Băsescu: ,,Nicuşor Dan şi-a abandonat rolul de preşedinte. L-am susţinut, dar acum îl critic pentru că nu face ce trebuie” Fostul președinte Traian Băsescu îl acuză pe Nicușor Dan că a renunțat la atribuțiile constituționale ale șefului statului, după ce acesta a anunțat că nu va desemna un premier până când partidele nu vor […]
PENSII private 2026 | Peste 227 de miliarde de active avute de fondurile de pensii la finalul lunii mai 2026. Anunțul făcut de ASF
Peste 227 de miliarde de active avute de fondurile de pensii private la finalul lunii mai 2026. Anunțul făcut de ASF La finalul lunii mai 2026, fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 227,5 miliarde de lei, în creștere cu 37% față de nivelul înregistrat la aceeași dată din 2025, conform statisticii […]
Tot mai puțini pasageri pe trenurile din România. Numărul a scăzut cu 8,8% în primul trimestru din 2026. Date INS
Tot mai puțini pasageri pe trenurile din România. Numărul a scăzut cu 8,8% în primul trimestru din 2026. Date INS Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul în România a scăzut în primul trimestru din 2026. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), transportul feroviar a fost utilizat de 14,679 milioane de persoane, […]










