Ştirea zilei

Noi măsuri pentru persoanele care vin în România în perioada Sărbătorilor. Hotărârea CNSU adoptată astăzi

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi măsuri pentru persoanele care vin în România în perioada Sărbătorilor. Hotărârea CNSU adoptată astăzi

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis vineri ca persoanele care vin în România în peroada 10 decembrie – 8 ianuarie și sunt nevaccinate sau n-au trecut prin boală intră în carantină pentru 10 zile, indiferent de zona din care vin și chiar dacă au un test RT-PCR negativ. Carantina de 10 zile se aplică și în cazul persoanelor vaccinate sau trecute prin boală dacă nu au un test negativ la intrarea în țară.

De asemenea, se introduce testul RT-PCR pentru exceptarea de la măsura carantinei a elevilor/studenților, cetățenilor români sau cetățenilor cu domiciliul sau reședința în afara României care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori.

Totodată, sunt exceptați de la măsura carantinei a angajaților sistemului național de apărare, ordine publică şi securitate națională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în afara țării din statele terțe dacă sunt vaccinați ori au trecut prin boală.

Se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat cu o durată de 10 zile pentru persoanele nevaccinate ori pentru persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din statele terțe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii), precum și pentru persoanele vaccinate ori pentru persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară care sosesc din statele terțe, dacă nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii )

Lista ţărilor cu risc ridicat, modificată

2. Actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat:

– în zona roșie au intrat: Finlanda și Liban;

– în zona galbenă au intrat:

• din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Armenia, Dominica, Maldive și Singapore;

•din zona verde, în urma creșterii incidenței: Polinezia Franceză;

– în zona verde au intrat: România, Chile și Noua Caledonie.”, transmite CNSU într-un comunicat de presă

sursa: hotnews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Cei mai căutați 4 infractori din Alba: Condamnați pentru fapte grave, dar încă nu au fost prinși

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cei mai căutați 4 infractori din Alba: Condamnați pentru fapte grave, dar încă nu au fost prinși Mai mulți infractori din județul Alba, condamnați pentru fapte grave sau căutați în baza unor mandate de executare a pedepsei ori de arestare preventivă, figurează pe lista persoanelor urmărite la nivel național de Poliția Română. Jurnaliștii de la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Policlinica din Ocna Mureș, modernizată printr-o investiție de 5 milioane de lei, prin PNRR

Bogdan Ilea

Publicat

în

Policlinica din Ocna Mureș, modernizată printr-o investiție de 5 milioane de lei, prin PNRR Primăria Ocna Mureș a finalizat lucrările de modernizare și eficientizare energetică a policlinicii din oraș, în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR. Investiția, în valoare de aproximativ 5 milioane de lei, a vizat reabilitarea completă a clădirii și modernizarea instalațiilor. Silviu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

5 ani și 4 luni de închisoare pentru exploatarea sexuală a unei minore: Tribunalul Alba a demontat, probă cu probă, mecanismul din spatele „afacerii”

Ioana Oprean

Publicat

în

5 ani și 4 luni de închisoare pentru exploatarea sexuală a unei minore: Tribunalul Alba a demontat, probă cu probă, mecanismul din spatele „afacerii” O relație de concubinaj, apartamente schimbate frecvent, anunțuri sexuale pe internet, telefoane folosite în comun, curse cu taxi și Bolt și bani cheltuiți la jocuri de noroc și pe droguri. Este […]

Citește mai mult