Nicolae Furdui Iancu la ceas aniversar: Artistul albaiulian care a dus cântecele moților peste tot în lume împlinește 70 de ani!
Nicolae Furdui Iancu la ceas aniversar: Artistul albaiulian care a dus cântecele moților peste tot în lume împlinește 70 de ani!
Nicolae Furdui Iancu, unul dintre cei mai ascultaţi şi apreciaţi interpreţi de muzică populară românească de-a lungul timpului, împlinește astăzi vârsta de 70 de ani.
Născut într-o zi de sărbătoare pentru creștinii ortodocși, în data care se sărbătorește Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Nicolae Furdui Iancu este un fiul al Apusenilor a cărui voce inegalabilă face publicul să vibreze atât pe scenele ţării, cât şi în afara ei.
În semn de apreciere pentru lunga sa carieră artistică și pentru promovarea folclorului din Alba, artistul a primit, în 2021, titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Alba lulia”.
Nicolae Furdui Iancu s-a născut în satul Poiana, comuna Sohodol, în 26 octombrie 1955, copilărind acolo până la vârsta de 5 ani, cu bunicii dinspre tată. La vârsta de cinci ani s-a stabilit cu părinții la Abrud. Aici, în Abrud, va urma școala primară și Liceul Pedagogic de Învățători. A studiat la Institutul pedagogic, secția română-franceză, din Oradea iar mai târziu, a absolvit Facultatea de Psihologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Cântă, ca artist amator, pe mai multe scene şi câştigă câteva concursuri, până în ajunul de Crăciun, în anul 1984, când tot în urma unui concurs interjudeţean de amatori, este chemat şi la Radiodifuziune.
Cu înregistrările debutului său din radio, va realiza primele filmări de televiziune, devenind în doar câteva luni, unul dintre cei mai populari cântăreţi ai folclorului românesc. Cântecele sale se regăsesc în zona folclorică Ardeal, judeţul Alba, cu predilecţie Munţii apuseni – Ţara Moţilor (zona sa natală) şi interpretează doine, cântece istorice, cântece de dragoste, de joc şi de petrecere, care fac parte dintr-un repertoriu strict autentic cules din vatra satului, din zona pe care o reprezintă.
Parcursul său profesional a fost constat ascendent, atât în planul îmbogăţirii tehnice vocale şi a resurselor expresive, cât şi în privinţa repertoriului, pe care l-a lărgit continuu, pornind de la culegeri proprii, dar şi de la materiale de arhivă folclorică, dintr-o arie având ca centru Ţara Moţilor şi cuprinzând treptat întreaga Transilvanie.
Domnul Furdui-Iancu a realizat numeroase înregistrări la radio şi televiziune şi mai multe discuri, iar mai recent şi compact discuri, cu o tematică diversă, de la cântecul de joc şi de petrecere, la colind şi până la cântecul istoric de coloratură patriotică şi naţională.
A susţinut recitaluri în cadrul emisiunilor televizate, dintre care amintim: „Tezaur Folcloric”, „O vedetă populară”, „O dată’n viaţă”, a cântat pe scenele festivalurilor: „Cerbul de Aur” – Braşov, „Festivalul Cântecului şi Dansului Popular Românesc” – Mamaia, „Callatis” – Mangalia, etc., precum şi în spectacole din străinătate ( S.U.A., Canada, Coreea şi Europa).
Este invitat, deseori, în diferite emisiuni de folclor şi divertisment difuzate de majoritatea posturilor naţionale de radio şi televiziune din România, fiind un artist iubit şi apreciat de public.
Artist Nicolae Furdui-Iancu este „interpretul care a adus pe scenă cu atâta fală portul şi cântecele moţilor, mărturiseşte prin cântec credinţa sa moştenită de la acei minunaţi oameni ai munţilor. Sobru, hotărât, cu glas bărbătesc, frumos timbrat, Nicolae Furdui-Iancu ne invită să parcurgem prin cântec pagini de istorie.’’(Marioara Murărescu – realizator TV „Tezaur Folcloric”)
„Interpret cu deosebite calităţi ce şi-a legat numele de tot ceea ce înalţă sufletul şi spiritul uman, Nicolae Furdui-Iancu face parte din pleiada acelor oameni talentaţi care îşi croiesc o carieră artistică prodigioasă”.
Ani mulţi, sănătoşi, voioşi şi norocoşi maestre Nicolae Furdui Iancu!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare!
Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare! Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]
Video | Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Sute de persoane erau prezente, miercuri, 21 octombrie 2026, la prânz, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a se închina la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul. Marți, 20 octombrie 2026, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc procesiunea de […]
31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Motocicliștii Lupii Sigidavei, ,,Alături de Noah, pas cu pas” – Eveniment caritabil la Cugir pentru a strânge bani pentru terapiile băiețelului născut prematur. ,,Micuțul merită o copilărie frumoasă”
31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Motocicliștii Lupii Sigidavei, ,,Alături de Noah, pas cu pas” – Eveniment caritabil la Cugir pentru a strânge bani pentru terapiile băiețelului născut prematur. ,,Micuțul merită o copilărie frumoasă” Noah, un băiețel din Cugir născut prematur și care a trecut prin multe probleme de sănătate și intervenții chirurgicale, are […]
