Nicolae Ciucă: ”Rata de absobrție a fondurilor europene a depășit 70% în anul 2022”
Nicolae Ciucă: ”Rata de absobrție a fondurilor europene a depășit 70% în anul 2022”
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că anul acesta rata de absorbţie a fondurilor europene a depăşit 70%, iar România a evitat dezangajarea a 3 miliarde de euro din cadrul financiar 2014-2020.
„Anul acesta am reuşit să facem în aşa fel încât creşterea ratei de absorbţie să ne asigure depăşirea procentului de 70% şi totodată să evităm dezangajarea a 3 miliarde de euro din acest cadru 2014-2020. Măsurile luate la nivel de coaliţie şi puse în execuţie de la masa Guvernului, prin pachetul ‘Sprijin pentru România’, au vizat atât susţinerea mediului de afaceri şi în felul acesta vom continua să asigurăm cea mai mare sumă pentru investiţii şi prin bugetul pe anul 2023. Ştiţi foarte bine că la începutul anului am anunţat că în anul 2022 am asigurat la investiţii cel mai mare procent din buget. Am continuat acest proiect al nostru şi pentru anul 2023. Ca atare, vom continua să sprijinim economia, vom continua să luăm măsuri, astfel încât să nu se producă dezechilibre în ansamblul economic şi să nu fim afectaţi de toate consecinţele crizei economice la nivel european şi la nivel global”, a spus Ciucă la începutul şedinţei de guvern.
El a menţionat că prin programul „Sprijin pentru România”, Guvernul şi-a asumat să protejeze populaţia vulnerabilă şi a luat măsuri prin care a asigurat sumele necesare pentru persoanele defavorizate, iar aceste măsuri vor fi continuate şi în 2023.
„Au fost o serie de măsuri care au vizat copiii şi tinerii cu posibilităţi modeste, au fost majorate bursele, au fost aprobate programe sociale care să acorde fiecărui copil şansa la educaţie şi la o viaţă mai bună, am extins programul ‘Masă caldă în şcoli’ şi au fost acordate tichete pentru rechizite şi pentru îmbrăcăminte”, a subliniat acesta.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]
