Nepăsarea unor primari din județ plătită cu banii albaiulienilor
Consiliile locale ale unităților administrativ-teritoriale au obligația de a înființa, încă din anul 2001, de când a fost adoptată OUG nr.155, servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân și de a amenaja adăposturi speciale. Actul normativ se adresează tuturor localităților, nu doar orașelor mai mari, dar ca orice lege din România poate fi ocolit dacă se ia în considerare precizarea ”în funcție de necesități”.
Așa se face că majoritatea administrațiilor locale au decis că nu este necesară o cheltuială în plus, în schimb, pe străzile orașelor mai mari apar zilnic zeci de câini proaspăt ”debarcați” din mașini venite din toate colțurile județului. Situația este reală și confirmată atât de autorități cât și de cetățeni, martori la astfel de relocări forțate, dar nimeni nu a fost prins vreodată și amendat.
Acum, odată cu apariția noii legi lucrurile ar trebui să se schimbe iar administrațiile locale să intre în sfârșit în legalitate, deoarece nu este normal ca cetățenii dintr-un singur oraș să plătească, din buzunarele lor, neputința, neștiința sau pur și simplu indiferența unor primari din localitățile învecinate. Iar banii plătiți lunar pe ecarisaj nu sunt puțini, așa cum rezultă din raportul întocmit de serviciul de specialitate al Primăriei Alba Iulia.
Conform datelor comunicate, din anul 2011 și până în prezent, pentru capturarea, transportul, tratamentul medical și îngrijirea în adăpost a câinilor fără stăpân din Alba Iulia s-au cheltuit aproximativ 170.000 de lei din bugetul local (adică 1,77 miliarde de lei vechi). De asemenea, în acest an s-au mai cheltuit încă 2 miliarde de lei vechi pentru constuirea unui adăpost la standarde europene. Numai în aproximativ o lună (8 august – 6 septembrie), pentru capturarea, transportul, tratamentul medical și îngrijirea în adăpost a unui număr de 63 de câini, municipalitatea a decontat suma de 17.735 de lei (adică 177 de milioane de lei vechi). Rezultatul? Adăpostul de câini este plin iar în oraș au apărut în locul celor capturați aproape tot atâtea animale, în marea lor majoritate pui și juniori, aruncati pe lângă tomberoanele de gunoi din spatele blocurilor sau în zonele de intrare/ieșire din oraș.
Puțini dintre aceștia provin de la câinii care trăiesc de ani de zile pe străzile municipiului deoarece, tot conform statisticii întocmite de funcționarii primăriei, în ultimii 3 ani au fost sterilizați peste 700 de câini fără stăpân care, dacă tratamentul chirurgical s-a făcut corect, nu aveau cum să se mai înmulțească.
E logic, astfel, că majoritatea câinilor care apar constant în peisajul municipiului provin din alte părți și nu ar trebui să ajungă într-un adăpost cu locuri destul de limitate, construit din banii albaiulienilor, cu servicii de ecarisaj plătite tot din banii albaiulienilor.
Poate că, dacă toate administrațiile locale ar fi respectat legea, pentru a face economii, ar fi fost mai motivate să impună programe de sterilizare pentru câinii cu stăpân și nu s-ar fi ajuns în situația în care uciderea acestor animale să ajungă aproape singura alternativă.
Pentru a afla cum va fi rezolvată măcar acum această problemă am solicitat o poziție oficială din partea Prefecturii Alba, iar prefectul Ghroeghe Feneșer ne-a declarat: ”În momentul de față se pregătește o adresă pentru toate primăriile din Alba prin care vom solicita informații cu privire la situația câinilor fără stăpân, în așa fel încât să avem o imagine cât mai completă și corectă asupra modului în care este aplicată legislația în domeniu. Acestea trebuie să ne pună la dispoziție date privind numărul de câini vaccinați de pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale și detalii privind existența serviciilor de ecarisaj și a adăposturilor special amenajate pentru cazarea și hrana cîinilor fără stăpân. În funcție de răspunsul pe care în vom primi vom lua toate măsurile necesare pentru ca toate administrațiile locale de pe raza județului să intre din acest punct de vedere în legalitate”.
Vom reveni cu situația serviciilor de ecarisaj din tot județul în momentul în care aceasta ne va fi transmisă de Prefectura Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2026. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2026. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se manâncă, pentru prima dată, roada […]
Mesaje de SFANTUL Ilie 2026. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
Mesaje de Sfântul Ilie 2026 • Urări de Sfântul Ilie. SMS-uri şi felicitări de „la mulţi ani” pe care le poţi transmite prietenilor de ziua numelui • Texte cu mesaje de Sfântul Ilie haioase și amuzante. MESAJE de SFÂNTUL ILIE La Mulți Ani Iliuță si sper sa se spargă conducta fericirii pe strada vieții tale. […]
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2026. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Ilie și nume derivate de la Ilie 2026. Câți români își serbează onomastica de Sfântul Prooroc Ilie Potrivit statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date peste 127.000 de români își sărbătoresc onomastica în 20 iulie, de Sfântul Prooroc Ilie. Dintre cei 127.370 de români sărbătoriţi de […]







