Ştirea zilei

Ne-a părăsit un intelectual autentic

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

S-a stins un om şi odată cu el o generaţie de intelectuali autentici, care a lăsat urmă pe pământ într-un mod remarcabil.
Născut la Sebeş, dr.Radu Cărpinişianu şi-a aşezat povestea vieţii în vârstele oraşului său, cu un  ataşament exemplar în profesie şi activităţi ştiinţifice sau literare, primele  preocupări pe tărâm cultural-spiritual manifestându-se încă din adolescenţă.
A fost preşedintele Societăţii culturale ” Octavian Goga ” din Sebeş (1938-1942), în 1944-1946 preşedinte al Frăţiei Ortodoxe Române Studenţeşti (FORS) de la Sibiu şi Cluj, între 1980-90 preşedinte al Cercului de ştiinţe medicale Sebeş, din 1992 preşedinte fondator al Fundaţiei Culturale „Lucian Blaga” Sebeş dar şi membru al Comitetului Societăţii Române de Istorie a Medicinii, al Societăţii de Istoria Farmaciei şi al Comitetului de Istoria şi Filosofia Ştiinţelor, pedinte de Academia Română.
Crescut şi format într-o familie de elită a vechiului burg, cu rădăcini genealogice (pe linie maternă) în acelaşi arbore din care s-a ivit în lumină gânditorul din Lancrăm, dr.Radu Cărpinişianu lasă în urmă rezultatele unei munci asidue în profesie dar şi  de cercetare sau de implicare în restituiri istorico-literare ale Sebeşului şi ale ilustrului cărturar Lucian Blaga: peste 130 de titluri de lucrări ştiinţifice, trei cărţi de specialitate (Natura izvor de sănătate, Sănătate şi longevitate prin gimnastică, 2 ed.), lucrări de memorialistică şi câteva titluri care adună preocupări bio-bibliografice Lucian Blaga şi, mai ales, un interes susţinut de donaţii importante pentru Casa memorială a acestuia.
A fost mentor profesional şi spiritual pentru multe generaţii, model de viaţă morală, de modestia care înnobilează spiritele înalte, de decenţă şi muncă susţinută în folosul semenilor.
Şi dacă prima şcoală românească din Sebeşul săsesc poartă numele ilustrului său părinte, Silviu Cărpinişianu, poate că într-un mâine, nu foarte îndepărtat, vom regăsi amintirea domnului doctor Radu Cărpinişianu şi pe o stradă din acest oraş, care să-i poarte numele.
Dumnezeu să-l ierte şi să-i aşeze sufletul generos în lumina îngerilor !


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri

Ioana Oprean

Publicat

în

Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri Judecătoria Alba Iulia a respins, pe 30 octombrie 2026, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de Parchet […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint” În locul în care a funcționat fosta baie populară din Sebeș a apărut o clădire modernă, cu o arhitectură deosebită, care va găzdui un centru multifuncțional ce va […]

Citește mai mult