Mutare inteligentă a PSD Alba. Rectorul Daniel Breaz pe locul 1 la Senat. LISTA candidaților propusă spre validare Comitetului Executiv Național
Rectorul Daniel Breaz pe locul 1 la Senat. LISTA candidaților propusă spre validare Comitetului Executiv Național
PSD Alba a făcut o mișcare ”deșteaptă” de ultim moment, cu care este foarte posibil să dea lovitura la alegerile din decembrie. Pe lista candidaților pentru senat, supusă spre aprobare, astăzi, Comitetului Executiv Național al partidului, pe primul loc se află Daniel
Breaz, rectorul Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor.
Astfel, social-democrații din Alba vor avea cel mai titrat candidat dintre toate formațiunile politice din județ.
Deși, din ultimele declarații ale liderilor PSD Alba reieșea că listele de candidați pe care le-au făcut publice sunt în forma finală și nu vor interveni modificări, se pare că, pe ultima sută de metri, aceștia au reevaluat șansele pe care primarul Ciuruleasa, aflat până acum pe primul loc pentru Senat, le-ar avea comparativ cu conducătorul universității albaiuliene.
Lista pentru candidații la Camera deputaților nu a suferit modificări, astfel că Ioan Dîrzu și Cornel Suciu au rămas pe primele locuri.
Listele vor fi discutate și validate în ședința Comitetului Executiv Național al PSD, care începe la ora 15.00.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Contract uriaș pentru colectarea deșeurilor din Zona 2 – Tărtăria scos la licitație în Alba: Care sunt obligațiile viitorului operator
Contract uriaș pentru colectarea deșeurilor din Zona 2 – Tărtăria scos la licitație în Alba: Care sunt obligațiile viitorului operator Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Salubris Alba a lansat procedura de delegare prin concesiune a serviciului de colectare separată și transport separat al deșeurilor menajere și similare pentru Zona 2 – Tărtăria. Valoarea totală a contractului […]
Video | Zona Lacului Chereteu se transformă pas cu pas într-un parc tematic modern. Primarul Blajului: „Este un proiect pilot la care ținem foarte mult și în care punem mult suflet”
Zona Lacului Chereteu se transformă pas cu pas într-un parc tematic modern. Primarul Blajului: „Este un proiect pilot la care ținem foarte mult și în care punem mult suflet” În cadrul unei inspecții pe teren realizată alături de șefa lucrărilor de reabilitare, Viorela Florea, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a prezentat, vineri, 16 octombrie […]
29 octombrie 2026 | Levi Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud”: Va participa ultramaratonistul la ceremonie?
Levi Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud”: Va participa ultramaratonistul la ceremonie? În 29 octombrie 2026, de la ora 15.30, la Colegiul Național „Bethleen Gabor”, ar urma să aibă loc ceremonia de decernare a titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” ultramaratonistului aiudean Levi Polgar. Evenimentul este […]
