Municipiul Alba Iulia premiat pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în cadrul Proiectului “Oraşe Verzi – Regiuni Verzi”
Viceprimarul Gabriel Pleșa a participat la conferinţa Internaţională “Contribuţia autorităţilor publice locale la reducerea amprentei de carbon în România” organizată în cadrul Proiectului “Oraşe Verzi – Regiuni Verzi (Green Cities – Green Regions) de către Fundaţia TERRA Mileniul III, împreună cu partenerii săi: Asociaţia Municipiilor din România şi Reţeaua R20 – Regiuni pentru Acţiune Climatică din Elveţia.
Proiectul este co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei, prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Scopul evenimentului a fost prezentarea rezultatelor obţinute pe parcursul celor doi ani de implementare a proiectului, în care municipiile din România au depus eforturi în vederea reducerii amprentei de carbon, dar şi schimbul experienţe cu partenerii elveţieni şi cu municipiile AMR prezente.
În urma activităților de monitorizare din cadrul proiectului, municipiile Alba Iulia și Roman au fost premiate pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Gabriel Pleșa a evidențiat importanța dezvoltării durabile și cu responsabilitate față de mediu în viziunea administrației albaiuliene, reconfirmând intenția reducerii emisiilor de carbon, până în anul 2020, cu procente cuprinse între 20% și 40%. Evenimentul a beneficiat de prezența Excelenţei sale Domnul Urs Herren – Ambasadorul Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti şi a unor invitaţi de marcă din Elveţia, care au împărtăşit experienţa lor privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. De altfel, impactul proiectului precum și modul în care municipalitatea din Alba Iulia s-a implicat, au constituit, printre altele, subiectele unei cine oficiale oferită de Ambasada Elveției.
“Dincolo de exigențele proiectului, pe care noi am reușit să le satisfacem corespunzător, vă pot spune ca la această conferință au participat oameni care sunt cu adevărat interesați de soarta mediului. Chiar și organizația R-20, patronată de fostul guvernator al Californiei – actorul Arnold Schwarzenegger, a fost reprezentată la vârf de către Cristophe Nuttall, directorul executiv. Foarte multe exemple de bună practică, motive clare să nu abandonăm ideea unui oraș cât mai puțin poluat. Am și adresat o invitație de a vizita Alba Iulia, Excelenței Sale, pentru a identifica noi oportunități de colaborare. Ramânând la proiect, măsuratorile făcute de partenerii noștri au arătat pentru Alba Iulia o scădere cu aproape 240 de tone de CO2, în 2015. Știu că par deziderate îndepărtate, dar fără astfel de preocupări e posibil ca întreaga omenire să aibă de suferit”, a declarat viceprimarul Gabriel Pleșa.
Măsurile de reducere a emisiilor de carbon sunt cuprinse în strategiile denumite „Plan de Acțiune privind Energia Durabilă (PAED)” document ce face parte din procesul de aderare a municipalităților la Convenția Primarilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
1-8 octombrie | Circulația rutieră spre și dinspre Ciumbrud, închisă la trecerea la nivel cu calea ferată din Aiud. Se efectuează lucrări de reabilitare a căii ferate
Circulația rutieră spre și dinspre Ciumbrud, închisă la trecerea la nivel cu calea ferată din Aiud. Se efectuează lucrări de reabilitare a căii ferate Începând cu 1 octombrie, ora 07:00, până în data de 08 octombrie, ora 18:00, circulația rutieră înspre și dinspre localitatea Ciumbrud va fi închisă la trecerea la nivel cu calea ferată […]
Foto | Exponatul lunii septembrie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș: Placă votivă din marmură reprezentându-l pe zeul Pan
Exponatul lunii septembrie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș: Placă votivă din marmură reprezentându-l pe zeul Pan Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș propune, în luna septembrie, drept exponat al lunii, un fragment de relief din marmură reprezentându-l pe zeul Pan, una dintre divinitățile fascinante ale mitologiei grecești, asociată cu natura sălbatică, lumea pastorală, fertilitatea, muzica […]
Foto | „Crosul bobocilor” 2026 la Colegiul Militar din Alba Iulia: Care au fost cei mai rapizi elevi militari de clasa a IX-a
„Crosul bobocilor” 2026 la Colegiul Militar din Alba Iulia: Care au fost cei mai rapizi elevi militari de clasa a IX-a „Crosul bobocilor”, o competiție cu tradiție în colegiul militar, a reunit la start elevii claselor a IX-a care dovedesc abilități sportive, viteză, rezistență la efort fizic și care își doresc să obțină performanțe sportive […]
