Politică Administrație

”Moțiunea de cenzură, un eșec așteptat” – Deputatul PMP Clement Negruț, singurul parlamentar de Alba care a luat cuvântul în plenul Parlamentului

Ioana Oprean

Publicat

în

Astăzi, 29 septembrie 2015, așa cum era de așteptat, Parlamentul României a respins moţiunea de cenzură a PNL „Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!”, care a întrunit doar 207 voturi ”pentru” și 8 ”împotrivă”, pentru a destitui guvernul fiind necesare 275 de voturi favorabile.

Petrecerea Divorțaților

Clement Negrut01Asta în condițiile în care membrii coaliției aflate la putere – PSD, UNPR și ALDE – nu au votat, ci au stat în bănci.

Clement Negruț, președintele PMP Alba, a fost singurul deputat de Alba care a luat cuvântul înaintea votului, afirmând că Mișcarea Populară va vota moțiunea: ”Sunt parlamentar neafiliat, membru al Mișcării Populare și, împreună cu colegii mei vom vota această moțiune de cenzură, chiar dacă colegii noștri liberali au ținut să nu ne solicite semnătura sau nici cel puțin să ne întrebe dacă vom vota această moțiune de cenzură. Îi asigurăm că o vom face pentru că suntem parlamentari de opoziție, facem parte dintr-un partid care de la început s-a manifestat ca un partid de opoziție față de PSD și față de Guvernul Ponta.

Mai mult decât atât, am auzit în discursul anterior că s-a depus o moțiune de cenzură «de îndată». Stimați colegi, am ratat momentul din această sesiune când se putea face o moțiune de cenzură care cu adevărat să treacă. De ce am ratat acest moment?

Experiența politică a liderilor PNL și PDL din noul PNL mă face să cred că n-a fost, să spun așa, folosită la cel mai înalt nivel, mai ales că PNL avea experiența doborârii Guvernului Ungureanu. Păi cum dobori un guvern cu asemenea abordare, fără să ai o negociere bob cu bob când ai o majoritate destul de slabă aș putea spune, fără să ai un program politic, fără să ai un program de guvernare acceptat de o majoritate cât de cât largă, fără să vii cu o nominalizare de prim-ministru”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult