Moş Nicolae a ajuns şi la copiii instituţionalizaţi din Cugir
Pentru a-i face să pătrundă în spiritul sărbătorilor de iarnă, femeile liberale din Cugir au petrecut sâmbătă câteva ore plăcute alături de copiii de la Casa de Tip Familial „Speranţa copiilor”din Cugir. Cei 16 copii au fost invitaţi la un local unde au sărbătorit venirea lui Moş Nicolae cu pizza, băuturi răcoritoare şi multe colinde. Preşedinta Organizaţiei de femei a PNL Cugir, Tatiana Petric a declarat că iniţiativa liberalelor s-a bazat pe nevoia de socializare pe care o simt copiii instituţionalizaţi. „Am dorit să-i înconjurăm pe copii, acum în prag de sărbătoare, cu căldură şi afecţiune. Dialogul stabilit în asemenea situaţii este foarte sincer, deschis şi lipsit de inhibiţii. Prin organizarea acestei acţiuni am vrut să completăm eforturile de zi cu zi pe care le depune personalul de la Casa de Tip Familial „Speranţa copiilor”. Bucuria copiilor de a fi invitaţii noştri în oraş a fost cea mai mare satisfacţie a femeilor liberale”, a declarat Petric.
În aceasta lună a cadourilor, Organizaţia de femei a PNL Cugir a mai pregătit şi alte surprize pentru copiii de la Casa de Tip Familial din Cugir. Femeile liberale şi-au propus ca şi pe viitor să intensifice contactul cu copii instituţionalizaţi, precum şi cu alte categorii vulnerabile, care pe lângă necesităţile zilnice au nevoie şi de atenţie din partea societăţii, de comunicare, de informaţii şi îndrumări din partea membrelor care, prin poziţiile pe care le ocupă, sunt abilitate să le ofere. (N.I.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de topografie și cadastru în valoare de aproximativ 2 milioane de lei
Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de topografie și cadastru în valoare de aproximativ 2 milioane de lei Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia a lansat o licitație deschisă pentru achiziția de echipamente și software de cadastru și topografie. Valoarea totală estimată este de 1.792.246,55 lei, fără TVA. Ofertele se depun până la 18 […]
Foto | Cum va arăta după modernizare Scuarul Petöfi Șándor din Blaj: Din spațiu verde clasic, infrastructură verde-albastră. În ce etapă este proiectul
Cum va arăta după modernizare Scuarul Petöfi Șándor din Blaj: Din spațiu verde clasic, infrastructură verde-albastră. În ce etapă este proiectul Primăria Blaj caută un constructor pentru reabilitarea Scuarului Petöfi Șándor. Valoarea estimată a contractului este de 3.697.884,82 lei, fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 27 noiembrie 2026. Din spațiu verde clasic, […]
Video | Un tânăr din India și-a deschis un magazin cu produse specifice țării sale, la Alba Iulia: De la orez basmati și linte, până la condimente, snack-uri și dulciuri tradiționale. „Este mai bine aici”
Un tânăr din India și-a deschis un magazin cu produse specifice țării sale, la Alba Iulia: De la orez basmati și linte, până la condimente, snack-uri și dulciuri tradiționale. „Este mai bine aici” Un tânăr din India, în vârstă de 25 de ani, venit de aproximativ trei ani și jumătate în România, a deschis, alături […]