Politică Administrație

Morcan Dragomir în pragul excluderii. Horațiu Florea: PRO România nu tolerează înțelegeri politice obscure

Ioana Oprean

Publicat

în

Horațiu Florea (PRO România): Voi lua măsuri în privința situației de la Câmpeni. Nu suntem nici anexa PNL, nici a PSD. Pe mine mă interesează cetațenii!

Petrecerea Divorțaților

Am luat act, de pe rețelele de socializare, de declarația domnului Dragomir Morcan, candidatul nostru la primăria din Câmpeni, care a afirmat că, după ce s-a „frământat” câteva zile, a ajuns la o concluzie, în opinia mea, cel puțin bizară: că va susține la primărie candidatul PNL, dar că rămâne alături de colegii din PRO România, în lupta pentru Consiliul Local.

Îi transmit domnului Dragomir Morcan că, indiferent de frământările domniei sale, astfel de decizii se comunică, înainte de toate, echipei alături de care a ales să intre în alegeri și nu unilateral. Am discutat cu colegii mei acest aspect și vom decide, într-o ședință statutară, care sunt măsurile pe care le vom lua în această situație.

Nu pot, însă, să nu mă întreb, care sunt resorturile care l-au determinat pe domnul Morcan să devină, brusc, un susținător atât de înfocat al liberalismului, fiindcă explicațiile pe care le-a livrat pe Facebook nu par întemeiate. Deloc!

Vreau să mă fac bine înteles: PRO România nu tolerează înțelegeri politice obscure sau obținerea de beneficii, în detrimentul cetățeanului. Suntem în politică pentru a servi oamenii, nu pentru a-i ademeni cu promisiuni, pentru ca apoi să îi lăsăm cu ochii în soare.

Horațiu Florea, coordonatorul PRO România, filiala Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult