Modificările la Codul Muncii oferă noi drepturi salariaţilor: Trei aspecte importante
Modificările Codului Muncii oferă noi drepturi angajaților, printre care se regăsesc şi posibilitatea de a apela la personal specializat în legislaţia muncii în două situaţii foarte importante, precum şi oportunitatea de soluţionare pe cale amiabilă a conflictelor de muncă, înainte de a se apela la instanţele judecătoreşti și schimbă într-o anumită măsură regulile în relaţiile de muncă.
Prevederile care au intrat deja în vigoare, datorită modificărilor aduse de Legea 213/2020 Codului Muncii, şi privesc drepturile salariaţilor sunt următoarele:
1. Salariații pot fi asistaţi de specialişti în legislaţia muncii la încheierea sau modificarea contractului de muncă. Dacă îşi doreşte, un salariat poate fi însoţit de un avocat, de un expert în legislaţia muncii, de către un mediator specializat în legislaţia muncii sau un reprezentant al sindicatului din care angajatul face parte în timpul întâlnirilor cu angajatorul ce privesc negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă. Anterior modificărilor, Codul muncii prevedea că în cele trei situaţii legate de contractul individual de muncă menţionate, angajatorul şi salariatul puteau fi însoțiţi de terțe persoane, însă fără a se specifica exact cine puteau fi acele persoane și ce calitate profesională puteau avea.
2. Salariații pot apela la un expert în legislaţia muncii sau la un mediator specializat în legislaţia muncii în timpul unei cercetări disciplinare. Cele două noi opţiuni se adaugă celor menţionate anterior de Codul Muncii, respectiv apelarea la un avocat sau membru sindical în situaţia unei cercetări disciplinare.
3. Salariații pot apela la soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor individuale de muncă. Instanţa de judecată nu mai este singura soluţie pentru soluţionarea conflictelor individuale de muncă, în Codul Muncii fiind introdusă posibilitatea concilierii, adică a soluţionării amiabile între salariat şi angajator. Concilierea este opţională, însă va putea fi folosită doar dacă, anterior apariţiei conflictului de muncă, a fost semnată o clauză care prevede posibilitatea soluţionării amiabile. Clauza concilierii poate fi introdusă fie la încheierea contractului individual de muncă, fie ulterior.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]