Modificări la Codul penal şi Codul de procedură penală adoptate tacit de Senat
Una dintre propunerile legislative adoptate de senatori în mod tacit prevede modificarea articolelor 218 şi 219 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal.
„Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşită prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Pedeapsa este detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului, victima este rudă în linie directă, frate sau soră, victima nu a împlinit vârsta de 16 ani, fapta a fost comisă în scopul procedurii de materiale pornografice, fapta a avut ca urmare vătămare corporală, fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună”, prevede articolul 218 din proiectul legislativ.
De asemenea, iniţiativa prevede că dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea pe viaţă şi interzicerea unor drepturi.
În legea în vigoare, articolul 218 arată că raportul sexual cu o persoană săvârşit prin modalităţile menţionate mai sus se pedepseşte de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Iniţiatorul proiectului, deputatul PSD, Tudor Ciuhodaru, susţine în expunerea de motive că proiectul legislativ prevede înasprirea pedepselor pentru viol, având drept obiectiv scăderea numărului acestor infracţiuni şi protecţia victimelor.
O altă propunere legislativă amendează termenele de prescripţie a răspunderii penale.
Iniţiatatorul, deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, propune următoarele prescripţii a răspunderii penale: ”6 ani când legea prevede penteu infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani, 4 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani., 2 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amendă”, prevede articolul 154 din proiectul legislativ.
În forma în vigoare, termenele de prescriptie a raspunderii penale sunt: „8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani; 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an dar care nu depăşeste 5 ani; 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăseste un an sau amenda”.
De asemenea, un alt amendament este adus articolului 183, care prevede că „prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 4.000.000 de lei”, în forma în vigoare suma fiind de 2.000.000 de lei.
O altă propunere adoptată tacit de Senat prevede combaterea şi prevenirea actelor cu caracter pedofil şi a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale ale persoanelor.
Cele opt proiecte de lege adoptate tacit de Senat urmează să fie dezbătute şi votate în Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Părinții ar putea avea liber în prima zi de școală: Măsura vizează părinții copiilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial. Ce prevede proiectul
Părinții ar putea avea liber în prima zi de școală: Măsura vizează părinții copiilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial. Ce prevede proiectul Prima zi de școală a copiilor vine în multe familii din România și cu probleme de organizare. Părinții care vor să își însoțească copiii la festivitatea de deschidere trebuie, în prezent, să […]
Cum va fi vremea în septembrie 2026: Vara se prelungește și în prima lună de toamnă. Prognoza meteo de la ANM pentru următoarele patru săptămâni
Cum va fi vremea în septembrie 2026: Vara se prelungește și în prima lună de toamnă. Prognoza meteo de la ANM pentru următoarele patru săptămâni Luna septembrie 2026 vine cu temperaturi peste normal în cea mai mare parte a țării, potrivit estimărilor meteorologice pentru următoarele patru săptămâni. Vremea va fi mai caldă mai ales în […]
Certificatul de integritate comportamentală: Ce este și cine este obligat să îl prezinte la angajare. Documentul poate fi solicitat şi online
Certificatul de integritate comportamentală: Ce este și cine este obligat să îl prezinte la angajare. Documentul poate fi solicitat şi online Certificatul de integritate comportamentală pentru angajare poate fi obținut începând cu 1 iulie 2026 și online, o variantă mult mai simplă de a obține acest document. Poliția Română a anunțat că certificatul poate fi […]