Modificarea Legii antifumat a fost votată în comisiile Senatului. Ce s-ar putea schimba
La nici două luni de la intrarea în vigoare a Legii antifumat, comisiile din Senat au votat modificarea acesteia. Printre altele, ar urma să fie reînfiinţate locuri pentru fumători.
Modificarile pe care senatorii vor să le aducă legii antifumat vizează în primul rând definiţia noţiunii de „spaţiu închis” drept un spaţiu cu pereţi de jur împrejur şi nu cu doi pereţi laterali, cum e în prezent.
„Cei care vor să fumeze trebuie să poată să fumeze acolo unde nu periclitează în niciun fel nefumătorii. Pe de altă parte, trebuia să fie redefinită sintagma de spaţiu public închis pentru că definiţia pe care o dădea lege, pe lângă faptul că era ilogică, era şi extrem de discriminatorie pentru fumători”, spune deputatul PND Daniel Fenechiu, iniţiatorul amendamentelor.
Acesta este susţinut de senatoarea ALDE Cristiana Anchel: „Acum este o nebunie, dacă are trei pereţi şi acoperiş asta înseamnă că nici măcar la terasă, ştiţi că sunt terase care sunt închise cu sticlă şi vara, uşile din faţă sunt deschise. Şi apar ca terase. Nu se putea fuma nici acolo.”
Potrivit noilor prevederi, se vor putea deschide camere speciale, destinate exclusiv fumatului, bine izolate şi corect inscripţionate. Sunt schimbări şi privind locurile în care se va permite fumatul. Pe lângă penitenciare, senatorii au adăugat şi spitalele de psihiatrie.
„Problemele care au fost supuse atenţiei după amendamente au fost următoarele – situaţia bolnavilor cronici din spitalele de psihiatrie, doi, situaţia oamenilor găzduiţi în penitenciare şi trei, situaţia apărută, cel puţin reclamată de fumători la restaurante, terase”, explică senatorul PNL Paul Ichim.
Amendamentele au fost adoptate, aproape în unanimitate, în comisiile de Sănătate şi Economică. Modificările adoptate vor ajunge şi în plenului Senatului şi apoi la Camera Deputaţilor, care este for decizional.
sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 octombrie 1956: A început Revoluția Ungară. Insurecție împotriva regimului comunist și a dominației sovietice
23 octombrie 1956: A început Revoluția Ungară. Insurecție împotriva regimului comunist și a dominației sovietice O demonstrație studențească pornită pe străzile capitalei ungare s-a transformat, în câteva ore, într-o insurecție națională împotriva regimului comunist și a dominației sovietice. Evenimentele din 23 octombrie 1956 au deschis cea mai gravă criză a blocului estic de la moartea […]
Mesaje de Sfânta Parascheva 2026. Urări și felicitări pentru cei ce își sărbătoresc onomastica
Mesaje de Sfânta Parascheva 2026 • Urări și felicitări de bine care pot fi transmise prin SMS pentru Sf. Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei Toți cei care poartă numele de Paraschiva, Parascheva, Paraschiv sau nume derivate ale acestora, Chiva, Chivuța, Vuța, Chivu sau Petcu, își serbează onomastica în data de 14 octombrie, când are loc marea sărbătoare […]
2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani
2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani Pe 2 octombrie 1939 s-a născut la Aliman, în județul Constanța, Dan Spătaru, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică ușoară din România. Ar fi împlinit astăzi 87 de ani. Se stingea din viață pe 8 septembrie 2004, la aproape […]
