Mobilitatea lucrătorilor de tineret din cadrul proiectului “Learning by teaching non-formal education” a ajuns la final
Duminica, 17 mai, s-a finalizat mobilitatea lucrătorilor de tineret efectuată în cadrul proiectului international Learning by teaching non-formal education, implementat de către Asociația C.R.E.D.E. – Centrul de Resurse pentru Educație, Dezvoltare și Excelență, cu sediul în Alba Iulia, în parteneriat cu organizații din cinci țări promotoare (Bulgaria – Orenda Foundation, Croația – Kreativno-edukativna udruga Putujuci Zmaj, Italia – L’Isola che non c’è, Lituania – Agluonenu jaunimo studija, Spania – OportunidadEuropa).
Proiectul, finanțat de către Comisia Europeană prin programul Erasmus+, acțiunea cheie K1, este implementat în perioada 1 februarie – 1 iulie 2015. În cadrul mobilității lucrătorilor de tineret desfășurată în perioada 7-17 mai a.c., au luat parte un număr de 24 de participanți. Pe parcursul trainingului, aceștia au acumulat cunoștințe noi cu privire la caracteristicile educatiei non-formale, formale și informale și la stilurile de învățare, înțelegând modul în care metodele non-formale facilitează procesul de învățare.
Totodată, ei și-au dezvoltat abilitățile de a lucra în echipă, de a susține un debriefing și de a folosi animația socio-educativă drept componentă a metodelor non-formale de educație. Mai mult, lucrătorii de tineret au dezvoltat noi metode de educație non-formală, pe care le-au implementat alături de copiii Centrului Social ”Sfânta Macrina” și copiii din cadrul Asociației Sfântul Stelian, ambele cu sediul în București. Totodată, ei au conștientizat persoanele cu care au intrat în contact cu privire la necesitatea implicării active în îmbunătățirea vieții tinerilor care provin din sistemul instituționalizat, utilizând metode non-formale de educație. Împreună, au dezvoltat o broșură în cadrul căreia sunt cuprinse experiențele participanșilor, alături de metodele de educație non-formală create.
Mai mult, participanții la proiect au dezvoltat, prin prisma interacțiunii lor cu copiii celor două centre/asociații, atitudini de înțelegere a tinerilor cu oportunități reduse și de compasiune, îmbunătățindu-și spiritul empatic și incluziv, dar și dorința de implicare în îmbunătățirea vieții acestora. În același timp, ei au contribuit la dezvoltarea personală a tinerilor prin activitățile desfășurate,
Astfel, programul de activități stabilit pentru perioada 7-17 mai a cuprins atât sesiuni de formare și învățare activă, cât și sesiuni practice. La finalul celor 10 zile, aceștia au primit –în unanimitate- un certificat Youthpass, care descrie și validează experiența de învățare nonformală și informală dobândita în cadrul proiectului.
Programul Erasmus+, prin care prezentul proiect este finanțat, este programul Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport, implementat în perioada 2014-2020. Acesta are ca scop stimularea dezvoltării competențelor și a capacității de inserție profesională și sprijinirea modernizării sistemelor de învățământ, de formare profesională și pentru tineret.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani
Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani Șoferii care vor să parcheze în noua parcare supraetajată Arnsberg din Alba Iulia trebuie să țină cont de două categorii de tarife: cele pentru staționarea de scurtă durată și cele pentru locurile rezervate riveranilor. Regulamentul […]
Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia
Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat, marți, 20 octombrie 2026, sentința într-un dosar în care doi inculpați au fost judecați pentru că au condus, pe rând, un autoturism Mitsubishi, deși nu aveau […]
23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative
23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative Primăria Municipiului Alba Iulia informează cetățenii că, în perioada 23.10- 04.11.2026, circulația rutieră va fi închisă temporar în zona străzii Emil Racoviță spre strada Hațeg în cartierul Bărăbanț, în vederea executării lucrărilor de extindere […]

