Ştirea zilei

Mobilier nou și echipamente IT pentru micuții din cadrul grădiniței și creșei Princhindel, din Cugir. Licitația, lansată în SEAP

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria orașului Cugir a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru achiziționarea unor achiziția mai multor dotări de mobilier și echimapente IT, în cadrul proiectului „Reparaţie capitală gradiniţă si creşă Prichindel, oraşul Cugir”. Valoarea totală estimată a investiției este de 470.500 de lei, fără TVA.

Obiectivul general al proiectului este creşterea gradului de acoperire cu servicii educaţionale în oraşul Cugir. Scopul proiectului este îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie şi a dotării grădiniţei şi creşei Prichindel.

Grupul țintă care va beneficia de rezultatele proiectului este format din familii tinere cu, copii cu vârste cuprinse între 3 luni şi 7 ani, care vor avea posibilitatea de a-şi încredinţa copilul unui mediu care să le ofere siguranţă şi educaţie.

Achiziţia pentru furnizarea dotărilor pentru obiectivul de investiţii „Reparaţie capitala Grădiniţă si Cresa Prichindel. oraşul Cugir” este parte integranta din proiectul finanţat prin intermediul Programului National de Dezvoltare Locala.

LOTUL 1
DOTĂRI MOBILIER PENTRU GRĂDINIŢĂ ŞI CREŞĂ/ U.M./ Cantitate/ Termen maxim de livrare (zile)

1 Pat stivuibil buc 160 60
2 înălţătoare pat buc 160 60
3 Dulap depozitare paturi cu uşi buc 16 60
4 Saltea pat stivuibil buc 160 60
5 Set mobilier modular buc 2 60
6 Dulap cu rafturi si sertare buc 2 60
7 Set mobilier Castel buc 2 60
8 Set mobilier Poieniţa buc 2 60
9 Set mobilier Trenuleţ buc 2 60
10 Biblioteca para buc 2 60
11 Biblioteca cu băncuţă buc 2 60
12 Biblioteca dubla arici buc 2 60
13 Biblioteca omida buc 2 60
14 Măsuţă reglabilă hexagon buc 48 60
15 Măsuţă interactivă Happy buc 8 60
16 Scaun stivuibil culori diferite – grupa, sala de mese buc 180 60
17 Dulap Maxi color mare buc 8 60
18 Canapea relaxare grupa buc 8 60
19 Catedra educatoare albe buc 8 60
20 Scaun tapitat si acoperit cu material care poate fi igienizat uşor cu dilutie de cloramina (nu material textil) buc 26 60
21 Dulap vestiar copii ( 5 compartimente fiecare) buc 38 60
22 Pat alb cu grilaj. 120 cm x 60 cm, + saltea buc 32 60
23 Dulap individual pentru pastrarea lucrurilor personale ale copiii lor (haine de schimb, pijamele, şerveţele umede si scutece de unică folosinţă) – amplasat in dormitor buc 30 60
24 Set mobilier Ferma buc 1 60
25 Set mobilier Borscuţă buc 1 60
26 Mobilier mic cu rafturi Arici buc 3 60
27 Masă hexagonală de lemn masiv (diametru 105 cm, h 48 cm) buc 8 60
28 Măsuţe individuale de plastic (achiziţionate si folosite in pandemie) buc 20 60
29 Scaune lemn, înălţime şezut 21 cm buc 30 60
30 Scaun plastic, inaltime şezut 30 cm buc 30 60
31 Set mobilier Albinuta buc 1 60
32 Scaun alimentar copii buc 10 60
33 Masă de infasat 102 cm x 79 cm x 90 cm buc 3 60
34 Dulapuri metalice arhiva buc 2 60
35 Scaun ergonomie buc 3 60
36 Dulap cu geam pentru medicamente buc 2 60
37 Birou buc 2 60
38 Dulapuri haine spălătorie buc 10 60
39 Masă laptop portabilă alba buc 8 60

LOTUL 2
DOTĂRI ECHIPAMENTE IT ŞI ELECTRONICE/ U.M./ Cantitate/ Termen maxim de livrare (zile)

1 Televizor cu port USB / SMART (pentru activităţi educaţionale şi recreative) + suport prindere perete buc 3 60
2 Laptop buc 10 60
O Multifuncţionala buc 2 60
4 Videoproiector buc 8 60
5 Tabla ecologică buc 8 60

LOTUL 3
DOTĂRI MOBILIER ŞI ECHIPAMENTE DE BUCĂTĂRIE/ U.M./ Cantitate/ Termen maxim de livrare (zile)

1 Cantar electronic max 30 kg buc 1 60
2 Dulap congelare din inox buc 2 60
3 Dulap frigorific din inox buc 4 60
4 Termometru pentru frigidere buc 6 60
5 Spălător cu 1 cuvă, picurător si poliţa buc 2 60
6 Ventil scurgere buc 5 60
7 Sifon plastic simplu buc 5 60
8 Ţeava preaplin buc 5 60
9 Baterie profesională cu monocomandă buc 2 60
10 Pubelă din inox cu capac si pedala buc 4 60
11 Maşina de curatat cartofi buc 1 60
12 Raft inox cu 4 poliţe buc 1 60
13 Vitrina frigorifica buc 2 60
14 Sterilizator ouă buc 1 60
15 Raft inox cu 6 poliţe buc 1 60
16 Spălător cu o cuvă, loc pentru maşina de spalat vase profesionala, poliţa sub cuva si accesorii aferente buc 2 60
17 Dus flexibil prespalare cu baterie buc J 60
18 Maşina profesionala de spalat vase (cu accesorii – coşuri si pompe/dispensere pentru detergent, soluţie de clatire, scurgere) buc 2 60
19 Dulap vertical din inox, cu 2 uşi si cu 4 sau 5 rafturi (1200×600 mm) buc 2 60
20 Maşina de gătit pe gaz, 6 arzătoare şi cuptor buc 1 60
21 Maşina de gătit pe gaz, 6 arzătoare şi suport deschis buc 1 60
22 Hota de perete clasică fără motor (lungimea acopera cele 2 maşini de gătit) buc 1 60
23 Motor extracţie (0.60kW) buc 1 60
24 Regulator analog buc 1 60
25 Cuptor electric digital pentru patiserie si panificaţie cu 10 tăvi buc 1 60
26 Suport pentru cuptor cu 10 tăvi buc 1 60
27 Spălător bicompartimentat cu picurator si cuva mare + accesorii buc 1 60
28 Chiuvetă din inox cu acţionare la genunchi buc 1 60
29 Dulap inchis, vertical, pentru vesela copiilor, cu 4 sau 5 poliţe 1600×600 mm buc 1 60
30 Masa de lucru cu spaţiu inchis pentru depozitare, tip dulap, cu polita/e 1800x700x850 mm buc 3 60
31 Dulap de perete cu uşi glisante 750x400x600 mm buc 2 60
32 Malaxor cu spirala si palete 20 litri buc 1 60
33 Sterilizator cutite cu UV buc 1 60
34 Aparat electric impotriva insectelor buc 1 60
35 Feliator din aluminiu buc 1 60
36 Maşina de tocat carne buc 1 60
37 Maşina de taiat legume, 5 discuri incluse buc 1 60
38 Cantar electronic din inox, bol 5 kg buc 1 60
39 Geridon din inox cu 5 poliţe buc 2 60
40 Geridon din inox cu 3 sau 4 poliţe buc 2 60
41 Raft 140×50 cm cu 6 poliţe buc 1 60


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Noua lege a salarizării bugetarilor: Gabriel Pleșa și Ion Dumitrel, printre marii câștigători ai reformei Guvernului Bolojan. Salarii de peste 30.000 de lei pe lună

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noua lege a salarizării bugetarilor: Gabriel Pleșa și Ion Dumitrel, printre marii câștigători ai reformei Guvernului Bolojan. Salarii de peste 30.000 de lei pe lună Noua lege a salarizării prevede majorări consistente ale indemnizațiilor pentru demnitari. Astfel, aleșii locali ar urma să primească salarii mai mari, în unele cazuri cu până la 4.000 de lei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Smart Tech Team, de la Liceul Domșa din Alba Iulia, pe primul loc într-o competiție cu aproape 20 de echipe de robotică și tehnologie din mai multe județe

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Smart Tech Team, de la Liceul Domșa din Alba Iulia, pe primul loc într-o competiție cu aproape 20 de echipe de robotică și tehnologie din mai multe județe Vineri, 29 mai 2026, Smart Tech Team, echipa de robotică și tehnologie a Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia, a participat la ediția a XXVI-a a Sesiunii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Prezența unui URS, semnalată în comuna Rimetea: Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. Intervine un echipaj de jandarmi

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată în comuna Rimetea: Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. Intervine un echipaj de jandarmi  Un echipaj de jandarmi intervine la Rimetea, după ce a fost semnalată prezența unui urs, astăzi, 1 iunie 2026.  La fața locului se deplasează  de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător […]

Citește mai mult