Curier Județean

Miroslav Popov – noul antrenor al CSU Alba Iulia! *Echipa albaiuliană a renunţat la serviciile cehului Tomas Bilek

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sârbul Miroslav Popov (55 ani, fost la KK Vrsac) este noul antrenor principal al echipei de baschet feminin CSU Alba Iulia, acesta înlocuindu-l pe cehul Tomas Bilek începând de astăzi.

Petrecerea Divorțaților

Tehnicianul din ţara vecină (foto, sus, al doilea de la dreapta la stânga) nu este la prima aventură în România, el mai pregătind în urmă cu 15 ani pe Universitatea Avanpost Timişoara.

Deşi a acumulat 10 victorii consecutive, se clasează pe poziţia a 4-a în ierarhia Ligii Naţionale şi a realizat calificarea în semifinalele Cupei României, Bilek a fost „sacrificat”, imputându-i-se prestaţiile nesatisfăcătoare, precum şi faptul că a „pierdut” vestiarul. În vârstă de 28 de ani, cehul a venit la Alba Iulia în 2011, în tandem cu Petru Eleş, iar sezonul trecut a terminat pe locul 5, în vară fiind numit secund al echipei naţionale, alături de Dan Fleşeriu. De fapt, încă de la mijlocul turului, în sânul grupării albaiuliene s-au iscat tensiuni între diversele tabere, însă deciziile s-au lăsat aşteptate, iar Bilek a acceptat rezilierea contractului de comun acord. Şi dacă renunţarea la Bilek se putea produce mai degrabă în toamnă, după eşecurile de la Arad sau Timişoara, s-a preferat liniştea, iar decizia a fost luată abia acum, la câteva luni distanţă, într-un moment mai degrabă nepotrivit, raportat la derularea evenimentelor. Următoarea mişcare va fi, după toate probabilităţile renunţarea la serviciile jucătoarei Tereza Brantlova.

Primul meci pentru CSU Alba Iulia în noua formulă pe banca tehnică va fi sâmbătă, la CSM Satu Mare, un examen de foc pentru gruparea albaiuliană.

*Despărţire de „comun acord”

„Drumurile noastre se despart de azi, considerăm că în momentul de faţă echipa are nevoie de un suflu nou. Riscam foarte mult, şi în plan financiar, dacă echipa continua să joace ca şi în prezent”, a spus Bogdan Duma, preşedintele CA al CSU Alba Iulia, acesta menţionând că, deocamdată, Brantlova rămâne în lot, iar eventualele transferuri vor fi făcute la sugestia tehnicianului sârb. „Singura problemă majoră rămâne prestaţia echipei, care nu s-a îmbunătăţit. Este o decizie pe care ne-o asumăm, iar în toamnă credeam că puteam redresa situaţia, în formula în care funcţionam„, a conchis Duma.

„Popov a semnat un contract valabil trei luni, până la finele sezonului 2012-2013, în aceeaşi termeni contractuali ca şi Tomas Bilek. Obiectivul rămâne calificarea formaţiei în primele 4 echipe la terminarea campionatului, la fel de importantă fiind accederea în finala Cupei României”, a menţionat Marius Adrian Haţegan, directorul CSU Alba Iulia. Popov va avea acelaşi secund ca şi Tomas Bilek, pe albaiulianul George Lăncrănjan. „Credem în experienţa lui Miroslav Popov şi ne dorim ca noul antrenor să ne ducă chiar mai sus decât locul 4„, a spus Petru Eleş, directorul sportiv al CSU Alba Iulia.

*Popov a antrenat şi naţionala

Antrenor din 1982, Miroslav Popov a lucrat în fosta Iugoslavie şi acum în Serbia. A început de la juniori, trecând apoi la seniori (masculin şi feminin) la BC Hermofarm Vrsac (echipă din Banatul Sârbesc). Ca şi antrenor asistent a câştigat 3 cupe şi două campionate naţionale, a participat doupăsezoane în FIBA Euroleague, 4 ani în cupele Roncheti şi alţi trei în FIBA CUP. A pregătit şi formaţii masculine, în ţara natală (Swisslion, 2003-2004, 2008-2009) şi Bosnia (Leotar, 2007-2008). Nu este la prima experienţă în afara Serbiei, mai activând două campionate în Italia, la Alghero (2005-2007). În 1997-1998 a pregătit naţionalele de junioare şi senioare ale Serbiei şi Muntenegrului. În 2001 s-a clasat pe locul 5 la Europenele din Franţa, iar în 2002 pe poziţia a 10-a la Mondialele din China, Popov fiind aşteptat ca marţi după-amiaza să conducă întâiul antrenament la Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Accident rutier la Sebeș: Impact între două autoturisme pe strada Avram Iancu

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier la Sebeș: Impact între două autoturisme pe strada Avram Iancu Un accident rutier a avut loc la Sebeș pe strada Avram Iancu, luni, 2 noiembrie 2026. Din primele informații disponibile, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea masurilor specifice și prim ajutor […]

Citește mai mult

Curier Județean

Șofer din Alba, prins băut la volan, în județul Sibiu: Avea o alcoolemie de 0,41 mg/l și este cercetat de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer din Alba, prins băut la volan, în județul Sibiu: Avea o alcoolemie de 0,41 mg/l și este cercetat de polițiști Un șofer din Alba a fost prins băut la volan, în județul Sibiu. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,41 mg/l și este cercetat de polițiști. Potrivit IPJ Sibiu, la data de 01 noiembrie a.c., […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Incendiu la un autoturism în Săsciori: Pompierii din Sebeș intervin cu o autospecială

Bogdan Ilea

Publicat

în

Incendiu la un autoturism în Săsciori: Pompierii din Sebeș intervin cu o autospecială  Pompierii din Sebeș intervin luni, 2 noiembrie, în Săsciori unde un autoturism ar fi fost cuprins de flăcări. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în loc. Săsciori. Din informațiile primite de la apelant incendiul se […]

Citește mai mult