Mircea Trifu: Școlile din Oarda, Micești, Bărăbanț și Pâclișa sunt în pragul închiderii. Administrația albaiuliană a aplicat metoda „Turturica” și în cazul învățământului din aceste cartiere
Un subiect îndelung dezbătut zilele acestea este problema şcolilor care ar putea fi desființate sau comasate cu alte unităţi de învăţământ și sute de elevi mutați la alte unități școlare, pentru a face astfel economii. Discuţia despre rentabilizarea învăţămantului a reînceput după ce guvernul a emis în decembrie o ordonanţă prin care şcolile sunt obligate să strângă cureaua. începând de anul viitor.
Și în județul Alba zeci de școli se vor închide pentru reducerea cheltuielilor, iar astfel soarta a sute de copii va fi afectată.
Potrivit consilierului independent Mircea Trifu, „administrația albaiuliană a aplicat metoda ” Turturica” și în cazul învățământului din cartierele Oarda, Micești, Bărăbanț și Pâclișa.
Aceasta a funcționat „perfect” și acum școlile din aceste cartiere sunt în pragul închiderii. Paradoxal, deși aceste cartiere și-au dublat sau chiar triplat numărul de locuitori, învățământul primar și gimnazial se desfășoară în foste case naționalizate sau în clădiri cu standarde foarte scăzute în privința spațiului și dotărilor.
Aproape toate comunele și satele din județul Alba au școli la standarde mai ridicate. Sugestiv, am postat două fotografii din cartierul Micești prin comparație cu o școală din Ighiu. Ca urmare a acestui fapt, părinții refuză să-și mai trimită copiii la școlile din aceste cartiere. Incompetența și indolența se pare că nu au limită, când e vorba de administrația locală, în nici un domeniu. Banii au fost aruncați zeci de ani pe chiolhane câmpenești, pe spectacole, cu scopul de a folosi unei propagande mincinoase care masca realitatea cruntă!
Din păcate, cel mai mult au de suferit acum albaiulienii din Oarda, Micești , Pâclișa și Bărăbanț care au rămas la acest capitol în urma Ciugudului, Ighiului dar și al Ighelului sau Bucerzii Vinoase”, a precizat Trifu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
