Politică Administrație

Mircea Trifu: ”Noi nu contăm, contează orașul.” Albaiulienii au fost mai presus de politică, în 27 septembrie, și au reușit să învingă

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulienii au fost mai presus de politică, în 27 septembrie, și au reușit să învingă! S-au scuturat de trecut și au redat orașului Alba Iulia libertatea în cel mai democratic mod cu putință.

Petrecerea Divorțaților

Am mulțumirea sufletească că am pus și eu o pietricică la temelia acestei realizări. Vestea bună este că, din ceea ce am văzut, consiliul local va fi compus din oameni competenți, pregătiți profesional și de calitate umană foarte bună.

Fiindcă nu mai trece mult și numărul mesajelor și telefoanelor de consolare depășește numărul de voturi de care aveam nevoie ca să intrăm în consiliul local, mă văd nevoit să fac următoarele precizări, pentru susținătorii mei și mai ales pentru critici:

1. Albaiulienii au ales, în mod înțelept, să voteze varianta de eliberare a orașului chiar dacă în detrimentul formațiunii noastre politice

2. Vom trece peste momentul acesta, timpul le rezolvă pe toate, chiar și supărarea pentru motive mult mai dureroase.

3. Tocmai ați demonstrat că puteți fi voi consiliul local și niciodată, la Alba Iulia, vreun politician nu va mai îndrăzni să folosească puterea politică împotriva propriilor cetățeni.

4. Nu vă mai îngrijorați în ceea ce mă privește, v-am spus mereu că nu-mi doresc o carieră politică, iar funcția de consilier local nu a fost pentru mine un privilegiu ci o sarcină pe care am dus-o la capăt fără compromisuri.

5. Nu plec nicăieri, voi rămâne alături de albaiulieni, așa cum am fost mereu.

6. Am loc de muncă și voi produce în continuare valoare pentru Alba Iulia.

7. Implicați-vă activ în viața civică, mergeți în consiliul local, propuneți proiecte prin intermediul consilierilor locali, fiți voi înșivă parte la pașii ce trebuie făcuți pentru realizarea lucrurilor.

8. Pe mine mă găsiți zilnic, la muncă, la compania Trifu Imobiliare, unde prestăm servicii de calitate.

Mircea Trifu, președinte Acțiunea Națională Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult