Mircea Hava, Ion Dumitrel şi Ioan Bogăţan s-au întâlnit cu pensionarii
Vineri, 27 ianuarie 2012, a avut loc la sediul Casei Vârstnicilor din Alba Iulia, o întâlnire de lucru între reprezentanţii Asociaţiei Pensionarilor SPERANŢA Alba Iulia, preşedinte sociolog Heljoni Dionisie şi primarul Mircea Hava împreună cu preşedintele CJ. Alba, domnul Ion Dumitrel, precum şi viceprimarul Ioan Bogăţan.
Cei peste 40 de pensionari prezenţi, majoritatea membri ai Comisiei Economice, au aflat despre proiectele şi agenda de lucru a anului 2012 din domeniile economic, social şi cultural ce sunt prioritare şi asigură finanţarea atât la nivel municipal cât şi judeţean. Primarul Mircea Hava, cât şi preşedintele Ion Dumitrel, împreună cu viceprimarul Ioan Bogăţan au clarificat şi au dat răspunsuri la multiplele probleme şi întrebări adresate de către o bună parte dintre pensionarii prezenţi.
Dialogul a fost cât se poate de cald şi constructiv, care va duce în mod sigur la sprijinirea reciprocă în vederea realizării proiectelor de pe agenda Primăriei şi a Consiliului Judeţean, ţinându-se seama şi de problemele propuse şi ridicate în acest cadru de către pensionari, conlucrare care să ducă la realizarea cu succes a tuturor priorităţilor.
Cei prezenţi au încheiat cu promisiunea că astfel de dialoguri vor continua.
JR. Dragomir VLONGA, Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului Luna noiembrie schimbă nu doar peisajul, ci și obiceiurile alimentare ale românilor. Odată cu instalarea frigului, coșul de cumpărături se îndreaptă tot mai mult către legume consistente, fructe de sezon, conserve și produse care pot asigura o alimentație echilibrată pe parcursul iernii. Varza, […]
Foto știrea ta | „Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc”
„Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc” O groapă de pe strada George Barițiu din Alba Iulia a fost plombată doar parțial, materialul folosit acoperind numai o parte din suprafața acesteia. Din acest motiv, o parte din porțiunea deteriorată a rămas în continuare […]
Ce mâncăm în noiembrie? Puterea alimentelor de sezon și secretele unei farfurii sănătoase Dovleacul, varza, sfecla roșie, rădăcinoasele, merele, perele și nucile revin în prim-planul alimentației odată cu instalarea frigului. Dincolo de gustul autentic și de tradițiile culinare, alimentele lunii noiembrie oferă fibre, vitamine, minerale și antioxidanți, devenind aliați importanți ai unei alimentații echilibrate. Este […]
