Ştirea zilei

Mircea Hava, după ce România a primit 80 de miliarde euro de la UE: „România poate fi ca Alba Iulia: un exemplu în atragerea fondurilor europene”

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Hava, după ce România a primit 80 de miliarde euro de la UE: „România poate fi ca Alba Iulia: un exemplu în atragerea fondurilor europene”

Într-o postare pe pagina sa de pe o rețea de socializare, europarlamentarul Mircea Hava, fostul primar al municipiului Alba Iulia, vorbește despre cele aproape 80 de miliarde euro de la UE, pentru România și declară că mai este nevoie de o echipă serioasă, formată din profesioniști, care să susțină performanța pe terenul absorbției

Petrecerea Divorțaților

„Istoria nu se scrie fără diplomație. 5 zile de negocieri mai dure ca oricând mi se par un sacrificiu mic pentru un rezultat uriaș în dreptul României și Europei.

Felicitări sincere Președintelui Klaus Johannis și echipei sale de negociatori pentru ceea ce se conturează – și va fi, în mod clar- cel mai mare success diplomatic si economic din istoria modernă. Bineînțeles că nu vorbim de o situatie ideală, ar fi fost imposibil să rezulte un unicorn perfect după atâtea zile și nopți de negocieri “ la sânge”. România, însă, are garantat și va primi un sprijin enorm din partea UE în următorii ani. Vorbim de fonduri europene mai mari ca oricând, destinate României. În cifre: 80 de MILIARDE de EURO care vor schimba total paradigma, fața României și viața noastră. Mai este nevoie doar de votul final în Parlamentul European. Voi fi acolo, joi, pentru fiecare român!

Ce ne mai lipsește acum e o echipă serioasă, formată din profesioniști, care să susțină performanța pe terenul absorbției. Măsuri și proceduri simplificate radical, care să ne garanteze un rezultat fără să intrăm în prelungiri, să ne scoata din liga secundă a țărilor în curs de dezvoltare. Să rămânem pe calea europeană, nu să ajungem în fundătura cu scuze tipic românească. Curat eficiență, și atât! În interesul românilor și a economiei românești. România poate fi ca Alba Iulia: un exemplu în atragerea fondurilor europene!”, a scris Mircea Hava pe facebook.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri

Ioana Oprean

Publicat

în

Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri Judecătoria Alba Iulia a respins, pe 30 octombrie 2026, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de Parchet […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint” În locul în care a funcționat fosta baie populară din Sebeș a apărut o clădire modernă, cu o arhitectură deosebită, care va găzdui un centru multifuncțional ce va […]

Citește mai mult