Actualitate

Ministrul Sănătății: Legea vaccinării este finalizată și va fi pusă curând în dezbatere publică. Avem stocuri pentru toate vaccinele în acest moment

Ioana Oprean

Publicat

în

Legea vaccinării este finalizată și va fi pusă în dezbatere publică foarte curând, a declarat joi, 10 noiembrie, ministrul Sănătății Vlad Voiculescu, subliniind că scopul acesteia este de a da baza legală pentru crearea de stocuri cu aceste produse medicale.

Petrecerea Divorțaților

„Avem stocuri pentru toate vaccinurile în acest moment. Există însă probleme de aprovizionare cu vaccinurile, asta nu este un secret, au existat dintotdeauna. Unul dintre scopurile Legii vaccinării este tocmai acesta — de a ne asigura, de a ne da baza legală, de a oferi Ministerului Sănătății baza legală pentru a face stocuri. Legea vaccinării presupune că o să avem stocuri de un an de zile pentru toate vaccinurile”, a precizat Vlad Voiculescu, citat de Agerpres.

Referindu-se la contractele de management pentru spitale, ministrul a afirmat că se lucrează la mai multe ordine de ministru în acest sens, dar și la o ordonanță de urgență care va preciza cine poate concura și ce va trebuie să facă un manager de spital.

„Lucrăm la cele opt ordine ministru. Vom avea o ordonanță de urgență care va putea schimba ceva în Legea 95 referitor la cine va putea concura, cine poate să devină manager de spital și pe ce ar trebui să se concentreze un manager de spital. Părerea noastră fermă este că un manager de spital trebuie să se concentreze pe managementul de spital”, a arătat Voiculescu.

Întrebat despre sistemul informatic al cardului național de sănătate, ministrul a spus că există un contract de mentenanță câștigat de firma Team Net în urmă cu mai bine de o lună, contract care va fi semnat până săptămâna viitoare. „Dacă Team Net nu o să semneze contractul, așa cum este legal, atunci cu siguranță ne vom schimba strategia, Casa își va schimba strategia. Va exista o altă măsură. (…) Casa are nevoie de o firmă care să asigure fiabilitatea sistemului. Dacă nu va fi o firmă, va fi alta”, a spus ministrul Sănătății.

sursa: Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Sistemele de monitorizare ale tunelului Momaia de pe Autostrada Sibiu – Pitești, testate de CNAIR: Când ar putea fi deschisă circulația pe secțiunea 4

Ioana Oprean

Publicat

în

Sistemele de monitorizare ale tunelului Momaia de pe Autostrada Sibiu – Pitești, testate de CNAIR: Când ar putea fi deschisă circulația pe secțiunea 4 CNAIR a început testarea sistemelor de monitorizare și siguranță din tunelul Momaia, de pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu – Pitești, înainte de deschiderea circulației, programată pentru acest an. Centrul de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cu cât se reducere vârsta de pensionare în 2026 pentru grupa 1 de muncă: Cine se încadrează și câți ani câștigă

Ioana Oprean

Publicat

în

Cu cât se reducere vârsta de pensionare în 2026 pentru grupa 1 de muncă: Cine se încadrează și câți ani câștigă Reducerea vârstei de pensionare pentru grupa 1 este prevăzută în legea pensiilor pentru persoanele care au realizat stagii de cotizare în fosta grupă I de muncă, precum și pentru anumite perioade lucrate în condiții […]

Citește mai mult

Actualitate

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română

Ioana Oprean

Publicat

în

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]

Citește mai mult