Actualitate

Ministerul Educației: Cuantumul burselor pentru studenții doctoranzi, majorat

Ioana Oprean

Publicat

în

Miercuri, 14 martie, a fost semnat ordinul ministrului Educației Naționale  nr. 3.329, potrivit căruia valoarea burselor studenților doctoranzi înmatriculați la studii universitare de doctorat finanțate de la bugetul de stat, la forma de învățământ cu frecvență, a fost majorată, începând cu luna martie, după cum urmează:

Petrecerea Divorțaților

–    de la 1.450 de lei la 1.550 lei pentru studenții doctoranzi înmatriculați în anii I și II de studii;

–    de la 1.680 de lei la 1.800 lei pentru studenții doctoranzi înmatriculați în anii III și IV de studii.

Fondul pentru alocarea burselor doctorale din bugetul alocat Ministerului Educației Naționale (MEN) se constituie în funcție de numărul de studenți doctoranzi, cu frecvență, cetățeni români sau cetățeni ai celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, înmatriculați în baza cifrei de școlarizare, se arată într-un comunicat al MEN.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei Guvernul pune în aplicare un mecanism financiar prin care vor fi compensate plățile restante acumulate de primării, consilii județene, instituții publice locale și spitale aflate în subordinea autorităților administrației publice locale. Valoarea totală a mecanismului este de 2 miliarde de […]

Citește mai mult

Actualitate

Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie?

Ioana Oprean

Publicat

în

Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie? Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2) au înregistrat, de la lansarea sistemului în 2008 şi până la 30 septembrie 2026, un randament mediu anual de 8,5%, peste rata medie anuală a inflaţiei, de 4,8%, potrivit […]

Citește mai mult

Actualitate

A fost achitat integral prețul pentru Șantierul Naval Mangalia de către Rheinmetall. Urmează obţinerea avizelor, inclusiv din partea Consiliului Concurenţei

Bogdan Ilea

Publicat

în

A fost achitat integral prețul pentru Șantierul Naval Mangalia de către Rheinmetall. Urmează obţinerea avizelor, inclusiv din partea Consiliului Concurenţei Rheinmetall a achitat integral suma pentru achiziția Șantierului Naval Mangalia, la o lună după ce compania Rheinmetall Real Estate România SRL a depus garanția de participare, reprezentând 10% din prețul de pornire de 138 de […]

Citește mai mult