Mezelurile, mai scumpe din vară: Preţuri record la carnea de porc din cauza scăderii efectivelor din Europa
Mezelurile, mai scumpe din vară: Preţuri record la carnea de porc din cauza scăderii efectivelor din Europa
După o dublare într-un an şi o creştere de circa 50% din februarie încoace, carnea de porc de lucru (CPL), materia primă folosită pentru producţia mezelurilor, a ajuns la peste 15 lei pe kilogram. Astfel producătorii spun că vor exista măriri de preţ la produsul finit şi salamul de vară ar putea fi mai scump la vară.
„Acum, în medie, carnea de porc de lucru costă 3-3,2 euro/kg, faţă de 1,25 euro/kg în urmă cu un an. (…) În septembrie anul trecut am transferat o parte din creştere în preţurile finale ale produselor şi ne aşteptam ca din februarie să scadă. Însă, dacă în februarie materia primă costa 2,2-2,25 euro/kg, acum nu se mai găseşte sub 3 euro/kg. Piaţa cărnii fierbe după această creştere istorică“, spune Andrei Pădurean, manager operaţional al companiei Universal, care produce mezeluri sub brandul Silvania Gourmet în localitatea Crişeni din judeţul Sălaj.
Această provocare, a cărnii mai scumpe, este menţionată şi de Voicu Vuşcan, administrator al Elit, companie care produce anual peste 50.000 de tone de mezeluri în cadrul celor cinci fabrici proprii din Alba, Bucureşti, Arad şi Prahova.
„Cea mai mare provocare pentru industria noastră este creşterea accelerată a preţurilor materiilor prime, cu un impact semnificativ în profitabilitatea businessului. Ne confruntăm în prezent cu preţuri record la carnea de porc, din cauza scăderii efectivelor de porci din Europa în principal, iar în mod specific în România, pesta porcină africană a diminuat considerabil efectivele în ultimii ani, diminuând disponibilitatea materiei prime authtone“, a spus Vuşcan.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
