METEO: Ploi și vânt puternic în întreaga țară, începând de vineri dimineață
O informare de ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori în zona montană înaltă, valabilă în toată țara, începând de vineri dimineață, a fost emisă, azi, de Administrația Națională de Meteorologie.
Potrivit meteorologilor, vineri, 4 martie, între orele 3.00 și 23.00, aria ploilor se va extinde, cuprinzând jumătatea sudică a țării. În Oltenia, Muntenia și în sudul Banatului se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 15 — 20 l/mp și izolat 35 — 40 l/mp, iar vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50 — 60 km/h.
În Munții Banatului, în Carpații Meridionali și în cei de Curbură, la altitudini de peste 1.700 m, vor predomina ninsorile, iar rafalele vor depăși 70 km/h.
ANM precizează că în sudul Banatului intensificări ale vântului vor fi și în a doua parte a zilei de joi, 3 martie.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Prezența unui urs, semnalată în satul Sălăgești din comuna Bistra: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui urs, semnalată în satul Sălăgești din comuna Bistra: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În satul Sălăgești din comuna Bistra a fost semnalată prezența unui urs, a transmis Jandarmeria Alba vineri, 23 octombrie 2026, la ora 6.23. „La fața locului s-a deplasat de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, […]
Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani
Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani Șoferii care vor să parcheze în noua parcare supraetajată Arnsberg din Alba Iulia trebuie să țină cont de două categorii de tarife: cele pentru staționarea de scurtă durată și cele pentru locurile rezervate riveranilor. Regulamentul […]
Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia
Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat, marți, 20 octombrie 2026, sentința într-un dosar în care doi inculpați au fost judecați pentru că au condus, pe rând, un autoturism Mitsubishi, deși nu aveau […]
