METEO: Cum va fi vremea, în Transilvania, în intervalul 14 – 27 mai
Meteorologii estimează pentru următoarele două săptămâni (14 – 27 mai) o vreme oscilantă, dar cu tendință de încălzire, în unele zone din țară urmând să se înregistreze valori termice peste media perioadei din calendar, iar probabilitatea de apariție a ploilor mai însemnate cantitativ va fi mai mare atât pe 15 – 16 mai, cât și pe 19 mai, relevă prognoza de specialitate, publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În Transilvania, în intervalul 14 – 18 mai, regimul termic va avea ușoare variații de la o zi la alta și se va concretiza prin valori maxime situate între 20 și 23 de grade, respectiv valori minime cuprinse între 7 și 11 grade, în medie.
După data de 18 mai, vremea se va încălzi, astfel încât, din 20 mai, temperaturile diurne vor atinge 24 – 25 de grade, iar cele nocturne vor fi de 10 – 11 grade, valori ce se vor menține de interes până la sfârșitul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză.
Instabilitatea atmosferică se va manifesta aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză, însă ploi pe arii extinse și local mai importante cantitativ se vor înregistra în jurul datei de 15 mai.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”
Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]
